Regulamentul strict pe care îl avea un spital vechi de 170 de ani. „Răţătili“ să fie scrise cu „slovă curată şi ceteaţă“
0Un spital vechi de 170 de ani, cel din Târgu Neamţ, avea un regulament de ordine interioară foarte strict, cu prevederi clare pentru pedepsirea celor care primeau bani. Rețetele trebuia să fie scrise „cu slovă curată şi ceteaţă“.
Spitalul „Sfântul Dimitrie“ din Târgu Neamţ, unul dintre cele mai vechi aşezăminte medicale din România, are 170 de ani de existenţă, fiind inaugurat la 16 octombrie 1852. Era al doilea ridicat în Moldova, după „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, existenţa sa datorându-se domnitorului Grigore Alexandru Ghica.
Poate că un argument care a contat în luarea deciziei ca o unitate sanitară să fie în localitatea de la malurile Ozanei a fost „experienţa în domeniu“ a călugărilor de la numeroasele lăcaşuri de cult din zonă. De ani şi ani, la acestea existau aşa-numitele „bolniţe“, unde erau trataţi, cu mijloacele timpului, vieţuitorii acestora şi bolnavii săraci din satele ţinutului.
Spitalul a fost construit pe cheltuiala Mănăstirii Neamţ, primul medic angajat fiind germanul Georg Fleischlen, doctor în medicină şi chirurgie, care a semnat un contract valabil zece ani. Acesta a format corpul medical, plătit integral de mănăstire, în el figurând 35 de persoane.
Interesantă este organizarea spitalului.
Încă de la început a fost întocmit un regulament de ordine interioară cu îndatoriri pentru personal, după cum se arată în cartea „Din trecutul istoric al Spitalului din Târgu Neamţ şi al Ospiciului de Alienaţi din Mănăstirea Neamţ“, a medicilor Dumitru Constantinescu, Aurelian Grigorescu, Valentin Grigorescu şi Sorin Miron.
„Este datoriu a faci hotărâtele sale viziti la fiştecare din bolnavi“
Astfel, doctorul primar conducea stabilimentul, ajutoare fiindu-i „doftorul săcundar“ şi „hirurgul“, iar o altă categorie de personal era formată din „slugi“. Spitalul avea 40 de crivaturi (paturi) pentru bolnavii săraci, mireni, atât din „lăcuitorii târgului, cât şi din lăcuitorii săteni din tot cuprinsul ţinutului cari vor fi aşăzaţi în saloanele cele mari“, fiind şi odăi pentru preoţi şi călugări.
Iată ce alte atribuţii avea „directorul medical“: „Tot el este datoriu, în toate zilele, a faci hotărâtele sale viziti la fiştecare din bolnavii spitalului şi a le orândui doftoria ce va socoti de trebuinţă. Vizitele de dimineaţă se vor începe la 6 ciasuri în lunile april, mai, iunie, iulie, avg., şi spt., iar în celelalte luni la 7 şi jumătăţi. Aceli de după amiazi şi la 5 ciasuri în lunile de vară şi la 4 în lunile cele de iarnă“.
Cât priveşte doctorul secundar, el avea locuinţa în unitate și era dator a da ascultare „primariului“, să fie de ajutor acestuia şi să nu îngăduie abateri de la îndatoriri din partea „hirurgului“ şi a celorlalţi „casnici“ şi să le raporteze superiorului, dacă era cazul. Tot el se ocupa de primirea pacienţilor, iar în lipsa „şefului", îi prelua toate atribuţiile.
Cât priveşte „hirurgul“, el trebuia să participe la tot ce însemna actul medical propriu-zis: „la operaţiile mici la care îi va pune primariul sau săcundariul, precum a pune zbranţuri, lipitori, vizicători, a slobozi sânge, a lega rănile şi asistă la toate operaţiile ce să vor faci de către primar sau săcundar“ şi conducea „purtărilor de grijă al bolnavilor şi slugilor de bolnavi“.
Cei care luau mită „vor fi depărtaţi de spital“
Şi slugile de bolnavi, actuala meserie de asistent medical, aveau îndatoriri precise, fiindu-le interzisă lenevirea şi trebuiau a fi totdeauna cu „deplină îngrijire şi luare aminte pentru bolnavii lor, a se purta cu ei cu blândeţe şi a nu scăpa din videri nimică ce le-ar fi acestora de trebuinţă. Ei trebuie să dea la timp doftoria orânduită“.
De asemenea, primirea de bani era strict interzisă: „Ei sunt datori a lua seama ca toţi acei ce vin la spital ca să vadă pe vreun bolnav cunoscut al lor să vii numai la ciasul hotărât, fără a ave voie a aduci bolnavilor sau de mâncare, sau de băut, sau să le deie parali, nici slujitorilor nu li este iertat a aduci cu bani bolnavilor de mâncat, sau de băut, sau altăceva, căci dovedindu-să a făptui aceste vor fi depărtaţi de spital“.
Regulamentul de ordine interioară de acum 170 de ani era foarte meticulos întocmit, fiind prevederi inclusiv pentru redactarea reţetelor medicale. Se menţiona că „răţătili“ se vor scrie sau de săcundariu, sau de chirurg, cu „slovă curată şi ceteaţă“. În ele se menţiona numărul patului, al salonului şi numele bolnavului, trebuind contrasemnate de către medicul primar.
Se încarcă comentariile...
