Ilie Bolojan vrea să strângă câinii vagabonzi din Bihor: înfiinţează servicii zonale de capturare a patrupezilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Bihor va înfiinţa servicii zonale de capturare a câinilor vagabonzi şi va porni campanii gratuite de cipare şi sterilizare, la iniţiativa preşedintelui Ilie Bolojan care vrea "un judeţ civilizat şi din acest punct de vedere".

Preşedintele CJ Bihor a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă că instituţia pe care o coordonează a elaborat un program judeţean de gestionare a problemei câinilor vagabonzi. 

Regulamentul prevede înfiinţarea unor servicii zonale de capturare a patrupezilor în oraşele mari - Oradea, Salonta, Marghita, Beiuş şi Aleşd - dar şi campanii de cipare şi sterilizare. 

"Am avut întâlniri cu primarii celor 4 oraşe - centre de regiuni: Salonta, Marghita, Aleşd şi Beiuş. Împreună cu dânşii şi serviciul specializat din Oradea (n.r. al ADP) am convenit să punem în practică un program judeţean de gestionare a câinilor fără stăpân, în aşa fel încât, în a doua jumătate a anului acesta, judeţul Bihor să fie în Uniunea Europeană, adică să fie un loc fără câini abandonaţi", a declarat Bolojan. 

Câini în adăpost

Regulamentul, care va fi pus în dezbatere publică în aproximativ 2 săptămâni, prevede proceduri prin care serviciile de capturare a câinilor vagabonzi vor încheia contracte cu primăriile din zona limitrofă şi vor percepe taxe pentru ridicarea animalelor. Patrupezii vor fi transportaţi în prima fază în adăposturi temporare iar de acolo în dăpostul ADP din Oradea, care îi va sterliza şi îi va adăposti. "Adăpostul Grivei din Oradea are 200 de locuri, iar astăzi este liber în proporţie de două treimi. Din discuţiile pe care le-am avut cu primarii de oraşe, ei nu-şi doresc să-şi înfiinţeze propriile adăposturi", a mai spus Ilie Bolojan.

Tot în cadrul programului vor fi iniţiate campanii de inventariere, cipare şi sterlizare a câinilor din Bihor, finanţate din bugetele CJ Bihor şi ale Primăriilor, campaniile urmând să se deruleze şi în coloniile de romi, pe platformele industriale abandonate şi fermele agricole, "unde sunt haite". 

Anchetă în adăpost

Adăpostul Grivei din Oradea, cel unde ar urma să ajungă câinii comunitari strânşi din judeţ, a fost implicat în 2012 într-un imens scandal soldat şi cu un dosar penal. Ancheta a pornit de la mai multe reclamaţii depuse la Parchetul Oradea de foşti voluntari SOS Dogs, însoţite de poze cu hoituri sfâşiate de câini, care, potrivit denunţătorilor, fuseseră mâncaţi de vii de dulăii mai mari din ţarcuri în urma înfometării sistematice la care ar fi fost supuşi.

În urma anchetei, fostul administrator, Florentin Anton şi medicul veterinar Cosmin Şimonca au fost trimişi în judecată. Primul era acuzat că nu a respectat circuitul obligatoriu al animalelor în adăpost, permiţând menţinerea câinilor bolnavi în acelaşi loc cu cei sănătoşi, şi pentru că a lăsat câinii bolnavi să zacă în spaţiul de depozitare a cadavrelor, iar femelele gestante puse cu câini maturi, care au omorât puii.

În cazul lui Şimonca, procurorii au reţinut că nu a intervenit pentru a curma suferinţa unor animale, pe care i-a lăsat să agonizeze dar şi că a utanasiat câinii comunitari prin utilizarea unor substanţe nepermise ori a unor substanţe permise dar în cantitate sub limita minimă din prospect, determinând astfel o agonie prelungită şi o moarte în chinuri a acestora.

Alte două persoane anchetate au scăpat doar cu amendă. Noul administrator al Adăpostului, Călin Ardelean, care a demonstrat că a făcut demersuri pentru sancţionarea medicului veterinar dar şi pentru a rezolva problemele din adăpost, a scăpat doar o amendă administrativă de 1.000 lei, în timp ce hingherul Francisc Birta a fost sancţionat cu o amendă administrativă de 600 lei.

Procesul în caz s-a încheiat în 2016, când fostul administrator al adăpostului a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare, pedeapsă suspendată pe o perioadă de 2 ani ani şi jumătate. Veterinarul s-a ales cu o pedeapsă de 7 luni de închisoare, pedeapsă suspendată pe un termen de încercare de 4 ani. 

Vă recomandăm şi: 

Parchetul şi Protecţia Animalelor au efectuat percheziţii la un adăpost de câini improvizat. Peste 100 de animale erau ţinute în condiţii improprii VIDEO

Măsuri drastice în cazul câinilor spânzuraţi într-un buncăr de lângă Oradea: două persoane au fost reţinute

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."