CRIMĂ Cadavrul unui copil a fost găsit, după un an, îngropat lângă calea ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva

Crimă oribilă lângă Oradea. Cadavrul unui băiat în vârstă de 12 ani a fost găsit îngropat lângă calea ferată, între localităţile bihorene Sălard şi Biharia. Potrivit anchetatorilor, băiatul a fost omorât în bătaie de concubinul sorei sale, căruia i-ar fi furat 1.200 lei. Cu toate că minorul a dispărut anul trecut, în decembrie, de la domiciliu, tatăl său a reclamat absenţa acestuia abia în urmă cu două zile.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început cercetările în cazul unei crime oribile. Este vorba despre un băiat de 12 ani, care a fost dat dispărut în urmă cu două zile de tatăl său. Cadavrul copilului a fost găsit ieri înghesuit într-un sac, îngropat lângă calea ferată dintre localităţile Sălard şi Biharia.

Potrivit unor surse judiciare, copilul este de etnie romă şi locuia cu mama, sora şi concubinul acesteia, însă a fost dat dispărut de tatăl său, care nu l-a mai văzut de anul trecut şi care avea suspiciuni că băiatul ar fi fost ucis.

În urma verificărilor făcute de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, bănuielile s-au confirmat. Autorul crimei a fost identificat în persoana unui tânăr de 22 ani din Episcopia Bihor, care avea o relaţie cu sora victimei.

Criminalul a şi recunoscut fapta pe care, spune el, a comis-o în luna decembrie anul trecut. Acesta i-a condus pe poliţişti la locul unde se afla îngropat copilul şi a descris cu lux de amănunte ce s-a întâmplat.

Ucigaşul copilului a fost prezentat, ieri seară, Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru omor calificat.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online