Un preot construieşte adăposturi pentru femei gravide fugărite de acasă şi pentru mame care cerşesc. Cum poate fi ajutat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile însărcinate şi fugărite de acasă, precum şi mamele care cerşesc pe străzi cu copiii în braţe vor avea unde să se adăpostească la nevoie.

Cele două cămine începute de preotul ieşean Dan Damaschin, părintele asociaţiei Glasul Vieţii, sunt construite în proporţie de 80%. 

Lucrările la casa pentru femeile gravide, victime ale violenţei domestice, aflată în localitatea Valea Lupului, se apropie de final. Lucrările pentru căminul femeilor care cerşesc pe străzile oraşului de mână cu copiii lor, ridicat pe strada Cicoarei din Iaşi, au fost reluate după sărbătorile pascale. 

„Pentru ambele locuinţe am continuat lucrările după Paşti. Cred că mai avem o lună la ambele case după care putem primi mamele cu copii. În total, vom putea asigura cazarea pentru 100 de beneficiari”, a precizat Dan Damaschin, preot misionar la Biserica Naşterii Domnului de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi.

Părintele Dan Damaschin derulează mai multe proiecte pentru familiile nevoiaşe, cu mulţi copii, din comunele judeţului Iaşi. Prin intermediul acestora peste 1.000 de copii primesc lunar ajutoare de la oameni din ţară impresionaţi de iniţiativa preotului. Persoanele interesate să sprijine proiectele părintelui Damaschin pot vizita site-ul asociaţiei „Glasul Vieţii”, pe care voluntarii părintelui au înfiinţat-o pentru promovarea proiectelor, îl pot contacta la numărul de telefon 0744.798.610 sau îi pot scrie pe pagina personală de Facebook. Dintre proiectele asociaţiei amintim „Grăuntele de muştar” prin care, de trei ori pe an, copii sărmani primesc îmbrăcăminte, încălţăminte, alimte şi produse de îngrijire, excursiile la mare şi la munte pentru elevii silitori, dar nevoiaşi, şi bursele pe care tinerii bine pregătiţi, dar fără posibilitate materială, le primesc pe durata studiilor la Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort