Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi nu mai are paturi libere la ATI. „Noi cazuri grave vor fi dirijate către Spitalul de Neurochirurgie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cele nouă paturi de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi sunt ocupate de pacienţi cu noul coronavirus, doi dintre ei fiind intubaţi şi ventilaţi.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat că, în Secţia de Terapie Intensivă, toate cele nouă paturi sunt ocupate de pacienţi cu noul coronavirus. Potrivit acesteia, dacă vor mai apărea cazuri grave, vor fi dirijate către Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi

„În total, mai avem 60 de paturi libere în spital, dar toate cele nouă paturi de la terapie intensivă sunt ocupate. Din cei nouă pacienţi, doi sunt intubaţi şi ventilaţi, iar restul sunt ventilaţi prin mijloace mai uşoare. Dacă vor mai apărea cazuri grave, vor fi dirijate către Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi“, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ.

Aceasta a adăugat că unitatea are teste şi kituri suficiente, ea precizând că în cursul zilei de marţi s-au prelucrat la Iaşi 150 de teste.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră