Şeful Poliţiei Iaşi îl informa pe baronul Nichita despre dosarele penale de pe rol. Fiul comandantului, angajat la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandantul IPJ Iaşi, chestorul Ioan Scripniciuc, a fost audiat de procurorii DNA în dosarul primarului suspendat Gheorghe Nichita. Scripniciuc l-ar fi sunat pe Nichita după ce acesta s-a plâns că este investigat într-un dosar al Poliţiei. Fiul chestorului a fost angajat la Primăria Iaşi.

Comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi a fost audiat de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în legătură cu telefoanele primite de la primar, una dintre conversaţiile dintre Scripniciuc şi Nichita fiind interceptată de procurori la începutul acestui an.

Interesul procurorilor anticorupţie cu privire la chestorul Ioan Scripniciuc este legat de un telefon pe care acesta l-a primit de la Gheorghe Nichita, la scurt timp după ce pe rolul IPJ s-a înregistrat un dosar de abuz în serviciu care îl viza pe primarul suspendat. Scripniciuc a explicat la DNA relaţiile profesionale existente între instituţia pe care o conducere şi Primăria Iaşi şi Poliţia Locală. Potrivit declaraţiei semnate de Scripniciuc la DNA, acesta a catalogat aceste relaţii ca fiind unele „normale“. Scripniciuc a vorbit şi despre patrulele mixte, pe linie de ordine publică, formate între angajaţi ai IPJ şi ai Poliţiei Locale, spunând că această colaborare a pornit din cauza lipsei de personal a poliţiei naţionale.

Referitor la dosarul penal instrumentat de colegii săi pe numele lui Nichita, Scripniciuc a precizat la DNA că acel dosar a fost înregistrat la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale, şi avea legătură cu o posibilă infracţiune de abuz în serviciu legată de Pasajul subteran „Mihai Eminescu“. Scripniciuc a declarat că de acel dosar se ocupa Serviciul de Investigaţii Criminale, a cărui activitate este coordonată de către comisarul şef Costel Gâtlan.

„Îmi amintesc că am fost contactat de către primarul Nichita Gheorghe, care mi-a comunicat că a primit adresă din partea IPJ Iaşi semnată de mine prin care se solicitau mai multe documente. Întrucât nu ştiam despre conţinutul acelei adrese sau a dosarului penal, am întrebat şeful serviciului despre ce este vorba. Am aflat că în acel dosar se fac cercetări cu privire la pasajul Eminescu şi şeful instituţiei Direcţia patrimoniu, un anumit domn Băbâi (n.r. - Virgil Băbâi, şeful direcţiei pentru cultură). L-am recontactat pe edil şi i-am spus că este vorba despre un dosar penal în care trebuie să pună la dispoziţie documentele solicitate, iar dacă doreşte lămuriri, să se adreseze parchetului. Acesta a fost iritat de solicitare“, a declarat Scripniciuc la DNA.

Practic, Nichita l-a sunat pe Ioan Scripniciuc pentru a-l întreba ce dosar investighează subalternii şefului Poliţiei. Chestorul nu l-a refuzat pe edil, cum ar fi fost normal şi legal, ci s-a interesat despre dosar, după care l-a sunat înapoi pe Gheorghe Nichita.

Fiul şefului Poliţiei, angajat la Primărie

Un posibil răspuns cu privire la curajul primarului Nichita de a se arăta „iritat“ în discuţiile telefonice cu chestorul Scripniciuc îl putem găsi în organigrama Primăriei Iaşi. Fiul acestuia, tânărul Paul Scripniciuc, a primit un loc de muncă în cadrul municipalităţii chiar în perioada în care Gheorghe Nichita conducea cu mână de fier Primăria.

Informaţia a fost confirmată pentru „Adevărul“ de Ioan Scripniciuc, care ne-a precizat că Paul (23 de ani), este şi în prezent angajat la Primăria Iaşi. Paul Scripniciuc şi-a depus prima declaraţie de avere anul acesta, în document nefiind trecute venituri primite de la municipalitate, pentru anul 2014.

Paul Scripniciuc a fost angajat la Primărie ori la finele anului 2014, ori în prima jumătate a anului 2015. În august 2015, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ a realizat un document care conţine numele studenţilor propuşi spre exmatriculare. În documentul deţinut de „Ziarul de Iaşi“, numele lui Paul I. Scripniciuc apare la categoria studenţilor de la master propuşi spre exmatriculare, motivul fiind „neplata taxei de şcolarizare“. Pe Paul Scripniciuc îl găsim şi pe Facebook. Potrivit postărilor, tânărul este pasionat de muzica hip-hop, distribuind mai multe melodii aparţinând acestui gen muzical. Funcţia pe care a fost angajat la Primărie este de consilier juridic.

Reacţia lui Scripniciuc

O sursă din Primăria Iaşi a reiterat ieri o informaţie transformată de-a lungul anilor în chestiune arhicunoscută, referitoare la angajările din cadrul municipalităţii: puţin oameni erau angajaţi fără ca Nichita să nu ştie de ei. „De multe ori, domnul Nichita chema în birou la el persoanele care urmau să fie angajate, iar primarul decidea acest lucru pe loc. Nu ştiu cum se proceda atunci când era vorba de concursuri publice“, ne-a explicat sursa.

În ceea ce priveşte telefonul primit de la Nichita, şeful Poliţiei ne-a precizat următoarele: „În declaraţie am spus că a sunat, era indignat, avea o adresa în faţă şi nu ştia despre ce este vorba. (întrebare reporter: Este normal ca o persoană anchetată să sune şeful Poliţiei? - n.r.) Nu ştiu dacă e normal... Nu-i normal! De altfel, şi răspunsul meu a fost adecvat. El era indignat că noi îl hărţuim şi că nu îl lăsăm să îşi desfăşoare el proiectele. E singura dată când a vorbit cu mine, în 2015.“

Întrebat despre angajarea fiului său, Scripniciuc a negat că ar fi avut vreo legătură. „A fost concurs acolo, şi chiar nu am nicio legătură. Nu-l băgaţi pe fiul meu în chestiunea asta, pentru că nu are nicio legătură. A fost concurs, se poate verifica, nu are chiar nicio legătură aici“, ne-a spus Scripniciuc.

Aseară, după câteva ore de la discuţia avută anterior, chestorul Scripniciuc a revenit telefonic, cu următoarele completari: „Referitor la angajarea fiului meu, precizez ca acesta a câştigat concursul după reţinerea primarului. Îmi amintesc că atunci i-am reporşat, i-am zis să nu se ducă, pentru că s-ar putea să se facă legătura. Mi-a zis că e major, că are şi el problemele sale, şi a mers în continuare la concurs. Este un post de consilier jurudic debutant, pe un salariu mizer de 800 lei". În ceea ce priveşte relaţia cu Nichita, el a spus: „Eu cu Nichita am avut o relaţie sporadică. Nu am avut o relaţie de prietenie, ci una instituţională“.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța