Porumbelul maratonist. Pasărea unui columbofil român a parcurs 2.000 de kilometri şi a câştigat o competiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un porumbel voiajor din Paşcani a parcurs peste 2.000 de kilometri şi a reuşit să se poziţioneze printre câştigătorii competiţiei „International Barcelona” 2017.

Un porumbel voiajor din Paşcani, înscris în competiţia internaţională „International Barcelona” 2017, a reuşit să zboare din Spania până acasă în 17 zile. Astfel, pasărea s-a situat printre câştigătorii competiţiei destinate columbofililor, după cum a relatat proprietarul său, Florentin Asmarandei, pentru newspascani.ro.

Asmarandei, crescător de porumbei şi campion naţional la concursuri destinate columbofililor, a povestit că a participat la „International Barcelona 2017” cu un porumbel pe care îl are din 2012. Pasărea cu seria RO-0466283-2012 a fost înscrisă în concurs, la Barcelona, pe 7 iulie şi a ajuns acasă, la Paşcani, pe 22 iulie. Porumbelul a zburat 2090 de kilometri şi a fost prima din competiţie care a ajuns acasă, potrivit proprietarului său. 

„Porumbelul a zburat chiar din anul naşterii. Recordul lui este acesta în Europa. A fost îmbarcat la Barcelona, la un concurs cu toate ţările din Europa. Noi am avut cea mai lungă distanţă. Este singurul porumbel din Europa sosit la distanţa asta. De pe data de 7 iulie a plecat şi a sosit ieri (n.r. 23 iulie) la ora 15.00.  Are 17 zile de când zboară ca să ajungă acasă”, a relatat Florentin Asmarandei.

 Columbofilul a mai adăugat că porumbelul campion a adunat mai multe premii. În ultimii cinci ani, pasărea ar fi reuşit să parcurgă în jur de 27.000 de kilometri şi să stabilească astfel o performanţă incontestabilă în România.  În 2012, pasărea a parcurs 2.253 de kilometri, în 2013 a zburat 4.579 de kilometri, în 2014 a parcurs alţi 5.339 de kilometri, în 2015 a zburat încă 5.323 de kilometri, în 2016 a zburat 4.461 de kilometri, iar în 2017 a parcurs 4.803 de kilometri. 

„Mai am un record cu un pui care a reuşit în anul naşterii peste 3.000 de km, singurul din Europa. Încă un porumbel care a clasat când era pui două zboruri peste 900 km, la un an încă trei zboruri de peste 1.000 km, şi la doi ani, încă două zboruri de peste 1.000 km. Am luat locul trei pe Europa în 2011. E o pasiune. Noi suntem înscrişi într-o asociaţie unde zburăm porumbeii de la mici distanţe până la cele mai lungi distanţe”, a mai arătat Asmarandei.

International Barcelona 2017 este o competiţie la care au participat 17.000 de porumbei din Europa – 250 de participanţi fiind din România. Porumbelul voiajor din Paşcani ar fi ajuns primul acasă, după cum a menţionat prorietarul său. 

Citeşte şi:

Cum antrenezi porumbeii pentru a fi campioni la viteză. Secretele unei familii din Braşov care are în palmares zeci de titluri naţionale

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie