Iaşi: Judecătorii o ţin în şah pe Magda Ţepoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magda Ţepoi

Magda Ţepoi, fosta preşedintă a Camerei de Comerţ a Regiunii Nord- Est (CCRUNE), va afla abia săptămâna viitoare dacă scapă sau nu de închisoare.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au amânat pentru săptămâna viitoare momentul pronunţării unei sentinţe în dosarul Magdei Ţepoi, condamnată de Judecătoria Iaşi în urmă cu doi ani, la o pedeapsă de cinci ani şi şase luni de închisoare.
Ieşeanca a fost găsită vinovată după ce procurorii anticorupţie au acuzat-o că în 2005 a deturnat bani din fonduri europene. Magda ţepoi a atacat însă sentinţa cu apel.

La unul dintre teremenele anterioare, ieşeanca le-a cerut judecătorilor Tribunalului Iaşi să o achite întrucât proiectul pe bani europeni a fost finalizat cu succes.

Totodată, înainte ca magistraţii să rămână în pronunţare, avocatul Ionel Nechita, apărătorul Magdei Ţepoi, a ceruti schimbarea încadrării juridice pentru clienta sa dar şi ca instanţa să aibă în vedere circumstanţele atenuante.

Potrivit procurorilor anticorupţie, Magda Ţepoi ar fi deturnat 133.000 de euro. Banii ar fi reprezentat o parte din finanţarea unui proiect european cu fonduri nerambursabile, derulat în perioada 2003-2004. Frauda s‑ar fi realizat în cea mai mare parte prin intermediul unor contracte de publicitate.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au amânat pronunţarea pentru 19 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu