Iaşi: Ancheta în cazul poliţiştilor suspectaţi că ar fi agresat un bărbat, aproape de final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Superiorii celor doi ar putea anunţa cel mai devreme luni concluziile la care a ajuns comisia de anchetă în ce-i priveşte pe Sorin Enache şi Petru Găluşcă, ambii agenţi la Secţia V Poliţie.

Cei doi oameni ai legii ar fi fost implicaţi într-un incident petrecut în noaptea de 7 spre 8 aprilie,  într-un local din zona Pieţei Nicolina. Aflaţi în timpul liber,poliţiştii s-ar fi întâlnit aici cu o cunoştinţă.

Citeşte şi:Iaşi: Poliţişti cercetaţi disciplinar pentru că ar fi agresat un bărbat

La un moment dat, între cei doi şi o persoană fără adăpost care se afla în local s-ar fi iscat o altercaţie. „Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a dispus efectuarea unei anchete interne pentru a stabili dacă prin comportamentul lor poliţiştii au încălcat prevederile Codului de etică şi deontologie al poliţistului. Cercetările vor stabili dacă şi în ce măsură aceştia sunt implicaţi într-o agresiune comisă în noaptea respectivă", se arată într-un comunicat al Poliţiei Iaşi.

Potrivit avocatului Sorinel Colbu, care îl reprezintă pe agentul Sorin Enache, acesta din urmă nu ar fi avut niciun amestec în incidentul respectiv. „El nu are niciun amestec. Este un poliţist care îşi face datoria. Persoana care susţine că a fost agresată a luat numeroase sancţiuni de la poliţişti", susţine avocatul. Acesta din urmă a fost cercetat la un moment dat în dosarul de corupţie „Lotul Rutiera" însă procurorii au dispus pentru acesta neînceperea urmăririi penale.

„Cel mai devreme, luni se vor afla mai multe detalii despre rezultatul anchetei interne care este în curs de finalizare", a explicat şi Mădălin Ţăranu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent