Doi medici rezidenți au murit la distanță de două săptămâni. Erau la aceeași specializare, în cel mai mare spital din Iași

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt.

Cei doi rezidenți au murit la distanță de două săptămâni FOTO Facebook

Emanuel Mirel Luca, un medic rezident în vârstă de doar 28 de ani, a fost găsit mort în propria casă duminică, 13 aprilie. Tragedia vine după ce în urmă cu două săptămâni, pe 28 martie, George Ștefan Tilă, 31 de ani, un alt medic rezident la Institutul de Gastroenterologie, s-a stins din viață, potrivit Ziarul de Iași.

Surse medicale au transmis că, deși inițial au suspectat că este vorba despre un infarct, primele rezultate ale autopsiei au arătat leziuni la nivel pulmonar, care puteau fi produse în urma unor infecții respiratorii severe.

Aceleași surse au spus că tânărul a murit acasă, în camera sa, în timp ce încerca să deschidă geamul.

Reacția conducerii spitalului

Șefa Institutului de Gastroenterologie, prof. dr. Anca Trifan a recunoscut că este un mediu de lucru în care „se muncește groaznic de mult”.

„Pe noi ne tulbură foarte, foarte tare această tragedie. Voi încerca să identific dacă este o cauză de stres suplimentar, dar stresul e în fiecare secundă. La Gastroenterologie mai mult, fiindcă e un număr mult mai mare de pacienți față de alte secții din spital. Așa este dintotdeauna și e în toate spitalele din țară. Ne intimidează pe toți – cât mai putem pune pe cineva la muncă, mai mult sau mai puțin, după ce s-a întâmplat?”, a declarat dr. Anca Trifan.

Potrivit acesteia, rezidentul care s-a stins din viață vineri avea o viață liniștită și nu era consumator de alcool sau droguri.

Deși încărcarea pe personalul de la Gastroenterologie este una ridicată, el nu făcuse gărzi în ultimele două săptămâni. Următoarea gardă era programată joi, iar sâmbătă, cu o zi înainte de a muri, fusese liber. A avut unele probleme medicale minore, care l-au determinat să își facă investigații imagistice și analize în profunzime: acestea nu au arătat vreo problemă majoră.

„Este un mediu în care se muncește groaznic de mult. El nu se simțise bine, a făcut un CT și niște analize, în urmă cu o lună, avea niște mici probleme medicale, nu a spus nimănui, poate doar șefului lui direct, eu am aflat ieri (n.red. – duminică, 13 aprilie). Era un băiat tânăr, părea sănătos, se pregătea de nuntă, probabil nu se simțea bine, avea ceva. Avea un coleg de apartament cu care s-a văzut vineri, care a plecat la Roman. Acum, ce s-a întâmplat până duminică…”, a declarat dr. Anca Trifan.

Epidemie de gripă și COVID-19

Potrivit presei locale, atât tânărul rezident, cât și colegii lui de pe secție au avut în ultimele luni atât gripă, cât și COVID-19, poate chiar simultan.

Au fost teste pozitive în rândul personalului, dar nu au fost cazuri grave: mulți au dus boala pe picioare venind la muncă, încercând să îi protejeze, pe cât posibil, pe cei cu care au interacționat. Dar leziunile pulmonare descoperite la autopsie pot fi asociate cu urmele luptei corpului cu infecții respiratorii grave.

Gărzi de până la 34 de ore

Pe rețelele de socializare și platforme precum Reddit, au fost identificate mai multe mesaje anonime, în care utilizatori care susțin că sunt rezidenți la Institutul de Gastroenterologie de la Iași, spun că au un ritm de lucru infernal.

Rezidenții se plâng de faptul că ajung să facă inclusiv activitățile pe care ar trebui să le facă personalul medical auxiliar sau chiar referenții medicali. De la condicile pacienților, la buletine de analize, EKG-uri, externări, semnături cu cardul de sănătate, certificate de deces, concedii medicale etc. Toate elaborate și apoi introduse în sistem.

„După o anumită oră, brancardierii nu mai sunt la spital și tot ce e de dus la CT (prin curtea spitalului, de urcat dealul de la Spiridon cu tărgile cu pacienții) sau transfer la alte specializări, tot rezidenții le fac. La ambulatoriul de gastroenterologie, unde sunt peste 100 de pacienți pe zi, tot rezidenții se ocupă de avize pentru pacienți, analize, treaba pe clinică și pacienții internați. Asistentele țipă la rezidenți, comentează când le pui să facă până și chestii elementare sau când le rogi să sune un brancardier să trimită pacientul la o explorare. Gărzile sunt de 24 de ore, a doua zi ești la program, obligat să stai 32-34 de ore treaz și să fii la fel de forjat și să dai același randament”, se menționează în unul din acestea.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești