Vaccin nazal împotriva gripei aviare H5N1, dezvoltat în Hong Kong: protecție dintr-o singură doză
0Cercetătorii din Hong Kong au anunțat lansarea unui vaccin intranazal inovator împotriva virusului gripei aviare H5N1, considerat un pericol major pentru sănătatea globală.

Vaccinul, dezvoltat pe o platformă folosită inițial în timpul pandemiei de Covid-19, promite să revoluționeze prevenția pandemiilor viitoare, oferind protecție dintr-o singură doză și inducând imunitate direct la poarta de intrare a virusului, în cavitatea nazală, potrivit News.ro.
Laboratorul de Stat pentru Boli Infecțioase Emergente din cadrul Universității din Hong Kong (HKU), împreună cu Centrul InnoHK pentru Virologie, Vaccinologie și Terapii (CVVT), a anunțat joi, 3 aprilie, dezvoltarea acestui vaccin pe bază de vector viral gripal, administrat sub formă de spray nazal. Studiul a fost publicat în prestigioasa revistă Nature Communications.
Platformă testată cu succes în pandemie
Platforma pe care se bazează noul vaccin a fost utilizată anterior pentru dezvoltarea primului vaccin intranazal împotriva Covid-19, aprobat în 2022 în urma studiilor clinice de fazele 1–3. Acum, tehnologia este extinsă pentru a combate virusul H5N1, care a provocat recent focare în fermele de vaci din SUA, cu zeci de infecții umane raportate.
Cercetătorii atrag atenția că mutațiile recente ale virusului H5N1 au crescut capacitatea acestuia de a infecta celulele respiratorii umane, ceea ce ridică îngrijorări privind o posibilă adaptare pandemică. În acest context, SUA au alocat deja 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de vaccinuri bazate pe tehnologia ARNm.
Avantajele vaccinului nazal
Spre deosebire de vaccinurile administrate intramuscular, care oferă o protecție sistemică dar nu previn eficient transmiterea, vaccinul intranazal stimulează imunitatea locală în căile respiratorii superioare, locul principal de intrare al virusului.
Studiile efectuate pe animale au arătat că o singură doză poate genera un răspuns imun complet. Specialiștii susțin că o astfel de soluție ar putea juca un rol important în stoparea răspândirii virusului în fazele incipiente ale unui focar.