Bebeluş din Galaţi, transferat de urgenţă la Iaşi. Analizele de laborator au confirmat suspiciunea de rujeolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bebeluş din judeţul Galaţi, confirmat cu rujeolă, a fost internat în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.

Un bebeluş din judeţul Galaţi, diagnosticat cu rujeolă, a fost internat în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi. Pacientul în vârstă de 10 luni a ajuns la Iaşi prin transfer dintr-un spital gălăţean. Medicii au solicitat sprijinul infecţioniştilor din centrul regional de boli infecţioase întrucât starea copilului evolua nefavorabil.

Doctorii din Galaţi i-au recoltat analize în vederea stabilirea diagnosticului, dar până în momentul transferului nu primiseră rezultatele. „Colegii din Galaţi ne-au făcut miercuri o solicitare de transfer pentru un copil cu o situaţie deosebită, cu sus­piciune de rujeolă. Între timp au venit şi rezultatele analizelor care confirmă diagnosticul. Pacientul este nevaccinat pentru că nu are vârsta indicată în acest sens şi a intrat în contact cu un alt copil diagnosticat cu rujeolă”, a precizat dr. Mihnea Hurmuzache, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Pacientul a fost internat în compartimentul ATI, unde a fost intubat şi ventilat mecanic. În cursul zilei de joi, medicii au încercat detubarea copilului, însă au observat că acesta respiră cu dificultate. Cei mai mulţi pacienţi cu rujeolă spitalizaţi la Iaşi provin din alte judeţe, după cum arată reprezentanţii spitalului.

„Majoritatea copiilor aduşi pentru tratament la noi sunt din judeţele vecine, din Vaslui şi Galaţi. În Iaşi nu avem un val de îmbolnăviri, dar noi primim prin transfer situaţiile cele mai grave din regiunea de NE. La un moment dat eram contactaţi să preluăm orice pacient cu cea mai mică suspiciune de rujeolă, cu toate că astfel de cazuri pot fi tratate şi în spitalele în care ajung prima dată pacienţii”, a mai adăugat medicul.

Potrivit directorului medical al Spitalului de Boli Infecţioase în ultimele săptămâni în spital au fost internaţi mai mulţi copii cu rujeolă care au avut o evoluţie favorabilă. Până în prezent, aici s-au înregistrat trei decese la copii diagnosticaţi cu rujeolă. Primul, în luna februarie, al doilea în luna mai şi al treilea în luna iunie.

Ultimii doi pacienţi decedaţi erau bebeluşi de câteva luni din judeţul Vaslui şi Galaţi care nu aveau încă vârsta de minimum nouă luni pentru vaccinare cu ROR. De la debutul epidemiei de rujeolă, în 30 septembrie 2016, până în prezent au fost raportate peste 6.400 de îmbolnăviri la nivel naţional. 27 de bolnavi şi-au pierdut viaţa din cauza rujeolei.

Citeşte şi:

Al 28-lea deces produs de rujeolă. Un copil de şase luni din Tecuci a murit la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG