Bărbat arestat la Iaşi după ce şi-a violat fiicele vitrege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii spun că minorele au fost batjocorite în mod repetat de Constantin Antonaş (34 de ani) din localitatea Cozia, în perioada 2008 - 2010. După ce acestea au depus plângere la Poliţie, bărbatul a fugit în Spania, abia acum fiind prins şi adus în România. El este cercetat şi într-un alt dosar, fiind considerat complice la incendierea maşinii unui călugăr.

Reprezentanţii Parchetului spun că cele două minore provin dintr-o relaţie anterioară a soţiei lui Antonaş. Una dintre minore, în vârstă de14 ani a fost violată de Antonaş de cinci ori pe parcursul anului 2010. În 2008, bărbatul ar fi agresat-o sexual şi pe cea mai mică dintre fete, fata având atunci 10 ani.

Procurorii susţin că imediat după ce s-a afla că a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, bărbatul a fugit în străinătate. „După aflarea faptului că organele de Poliţie au fost sesizate de victime, a părăsit teritoriul României. A fost localizat în Spania şi adus faţa organelor judiciare", a spus procuror Carmina Pascal, şef Secţie Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal.

În timpul audierilor bărbatul a recunoscut că a întreţinut de patru ori relaţii sexuale cu minora în vârstă de 14 ani, susţinând însă că a fost provocat. Despre agresiunea asupra celeilalte minore a precizat că nu îşi aminteşte dacă aceasta a vut loc.

Suspectat şi că ar fi ajutat un călugăr să incendieze maşina unei alte feţe bisericeşti

Numele lui Antonaş apare şi într-un dosar care are în centru anchetei doi călugări. Incidentul s-a petrecut în decembrie 2009 în satul Poieni din comuna Schitu Duca.  Antonaş, care lucra ca taximetrist, l-a dus pe călugărul Constantin Teleman în zona denumită „Cerbu". Aici, Teleman a turnat benzină pe maşina unui alt călugăr, Ionel Gherghişan, iar apoi i-a dat foc.

Anchetatorii au descoperit că răfuiala dintre cele două feţe bisericeşti avea la bază un conflict mai vechi de pe vremea când amândoi desfăşurau activităţi comerciale cu obiecte bisericeşti la Muntele Athos în Grecia. În acest dosar, poliţiştii au mai stabilit că Teleman s-a înţeles cu doi tineri să le plătească 5.000 de euro pentru ca aceştia să îi elimine rivalul. Adolescenţii au luat însă banii şi au fugit cu banii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie