Zeci de apeluri la 112, sancţiuni şi dosare penale la alegerile din judeţul Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 80 de alegători au sunat, ieri,  la 112 pentru a sesiza diverse încălcări ale legii electorale. În acelaşi timp, poliţiştii au aplicat două amenzi în valoare de 3.000 lei, pentru continuarea propagandei după încheierea oficială a campaniei, şi au întocmit opt dosare penale.

În urma verificărilor, cea mai mare parte a informaţiilor primite de la alegătorii hunedoreni, care au sesizat posibile încălcări ale legii electorale, nu s-au confirmat.  Referitor la cele două sancţiuni contravenţionale, acestea au fost aplicate unor persoane din municipiile Hunedoara şi Călan. De asemenea, au fost întocmite opt dosare penale, urmând ca în funcţie de probatoriul administrat să se stabilească gradul de vinovăţie al celor implicaţi.

Fără turism electoral

La capitolul turism electoral, poliţiştii de la circulaţie au oprit în trafic peste 150 de autovehicule (microbuze şi autobuze). Au fost legitimaţi peste 350 de călători şi s-au verificat licenţele de transport. În urma controalelor, s-au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale privind circulaţia pe drumurile publice. ,,Toate informaţiile au fost introduse într-o bază de date naţională, însă nu s-a probat existenţa unor fapte de turism electoral”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subinspector Bogdan Niţu. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile