VIDEO Viaţa grea a oamenilor din Ursici, cătunul ascuns în ţinutul dacilor. Ce îşi doresc de la noul preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Ursici, cel mai izolat sat din Munţii Orăştiei, mai locuiesc  câţiva bătrâni, care înfruntă greutăţile iernilor aspre.

Clădirea fostei şcoli din Ursici, un cătun aflat pe o creastă greu acesibilă din Munţii Orăştiei, şi-a redeschis, duminică, porţile pentru localnicii invitaţi să voteze la alegerile prezidenţiale.

GALERIE FOTO

Căsuţa veche din lemn, înconjurată de un pâlc de brazi, a funcţionat ca şcoală până la începutul anilor 2.000. Atunci a fost desfiinţată şi pusă sub lacăt, iar cei patru copii care învăţau aici au fost trimişi la şcoala din Boşorod, aflată în vale, la 15 kilometri.

De atunci, sătenii mai trec pragul vechii şcoli doar cu ocazii rare, cum sunt alegerile. 13 oameni, majortatea vârstnici, dar niciun copil, mai locuiesc în Ursici. Voichiţa Borcoş (65 de ani) şi soţul ei Adam (74 de ani) au gospodăria la intrarea în satul de munte. Au cinci copii, însă niciunul nu a rămas în sat, şi trăiesc de pe urma creşterii vacilor şi a oilor, Voichiţa neavând pensie. „Voi merge la vot cu gândul că poate cei care vor conduce ţara mai departe vor face ceva şi pentru noi, cei uitaţi aici pe dealuri, nu doar pentru cei din vale”, spune femeia. Cele mai mari griji ale sale rămân însă în gândurile la apropierea iernii. „Aici vin zăpezile mari, timpul este rău, iar noi suntem bătrâni şi slabi. Suntem aproape izolaţi aici, pe munte”, povesteşte Voichiţa.

Ioan Râmbetea şi soţia sa, Lucia, se numără şi ei printre puţinii alegători din Ursici. „Nu ne facem mari speranţe de la viitor, dar mergem să votăm şi poate se mai schimbă lucrurile şi pentru noi. Viaţa e mai grea aici faţă de alte locuri. Nu este reţea de curent, drumul de pământ ar mai trebui reparat, nu mai sunt copii în sat, cei mai mulţi oameni sunt plecaţi, iar cei rămaşi trăiesc din creşterea animalelor, fiecare după cum poate să le ţină”, spune Ioan.

Cătunul din Munţii Orăştiei, aflat la capătul unui urcuş abrupt pe un drum forestier, s-a depopulat în ultimele decenii, din cauza condiţiilor aspre de trai şi ale izolării sale. De pe culmile sale se dăvăluie privelişti spectaculoase: crestele pe care dacii şi-au ridicat cetăţile, Ţara Haţegului, Munţii Orăştiei, Retezatul şi Valea Streiului. Abia de şase ani, curentul electric a ajuns pentru prima dată în gospodările din Ursici. Atunci, mai multe case au fost dotate cu panouri solare, care au înlocuit lămpile de petrol folosite de săteni. Unele dintre aceste gopodării sunt acum părăsite.

Trăind departe de aglomeraţiile urbane, localnicii din Ursici au păstrat tradiţii arhaice. Îşi îngroapă morţii în curte, la drum, împodobindu-le crucile cu flori şi ciucuri de lână. Tot aici sunt amintite sărbători vechi dedicate animalelor sălbatice. Oamenii celebrau vara Ziua ursului, despre care se crede că poate anunţa schimbarea vremii, şi Zilele Lupului, din noiembrie, care anunţă venirea iernii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Poiana Omului, locul legendar al dacilor. Priveliştile spectaculoase ale ţinutului din Munţii Orăştiei

VIDEO Peştera Cioclovina, sanctuarul antic plin de mistere care a ascuns o comoară nepreţuită

Secretul fabuloasei comori din Peştera Cioclovina: cum au fost găsite mii de podoabe vechi de peste trei milenii în măruntaiele pământului

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa