Toaleta unui parc din Petroșani, furată de hoți. Localnicii au adus-o acasă, dar au fost prinși

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O toaletă ecologică a fost furată dintr-un parc al municipiului Petroșani, Valea Jiului. Hoții și-au dus wc-ul acasă, dar intenționau să îl vândă. Au fost prinși, însă, de polițiștii locali.

Parcul Brădet din Petroșani. Foto: Daniel Guță

Hoții au furat una dintre cele două toalete ecologice din Parcul Brădet (video), aflat în municipiul Petroșani. Infracțiunea a fost surprinsă pe camerele video de supraveghere, iar în scurt timp, polițiștii locali au dat de urma suspecților.

Toaleta publică furată din parc

I-au urmărit până în cartierul Bosnea de la marginea municipiului din Valea Jiului și au recuperat toaleta publică dintr-o curte.

Al doilea wc ecologic din parc nu este funcțional, iar în urma furtului, hoții au produs pagube și prin distrugerea instalațiilor de apă.

„Când au furat toaleta au spart acolo și conductele. Cele două WC-uri erau racordate la canalizare și alimentate cu apă din sistem, dar acum trebuie să reparăm stricăciunea”, a declarat Ciprian Preda, administrator în cadrul Primăriei Petroșani, potrivit ziarului Cronica Văii Jiului.

Nu a fost singurul incident petrecut în ultimele luni în parcul Brădet din Petroșani, aflat în apropiere de munții Parâng.

Parcul Brădet din Petroșani, călcat de urși

În toamna anului 2022, zona de agrement a fost invadată de urșii din Parâng, atrași de fructele de pădure și de gunoaiele lăsate de turiști. Unul dintre animalele sălbatice a fost capturat de autoritățile din Valea Jiului, însă pentru câteva zile, intrarea în parc a fost interzisă oamenilor, din motive de siguranță.

Localnicii au primit atunci, mai multe sesizări, prin Ro-Alert, în care erau înștiințați să evite zona din cauza urșilor.

„Alți doi pui de urs a căror prezență a fost semnalată în zona Brădet – Universitatea Petroșani nu au nicio legătură cu ursul care a fost capturat și relocati recent în zona Polatiște. Cei doi pui sunt de dimensiuni mici”, informa atunci Primăria Petroșani.

Accesul în Parcul Brădet din Petroșani a fost restricționat, fiind legate benzi de plastic între copaci în dreptul aleii de la intrarea în zona de agrement. În parc, urme proaspete lăsate de urși puteau fi observate în noroi, în zona tomberoanelor.

Toate coșurile de gunoi au fost devastate și răsturnate atunci, însă nu se știa dacă de urși sau de către localnici. Deasupra parcului o pădure de pin, care se întinde pe versant, spre munții Parâng, ar fi locul de refugiu al mai multor urși, iar la marginea ei, tufele de mure erau, potrivit localnicilor, una dintre „ispitele” urșilor.

Urșii din Parâng nu și-au mai făcut apariția, însă, în parc.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești