Şapte traficanţi de droguri de risc au fost reţinuţi la Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei sapte traficanti au fost retinuti si ar putea fi arestati pentru 29 de zile.

Şapte dintre cele 24 persoane duse la audieri într-un dosar de trafic de droguri şi vânzare de substanţe etnobotanice au fost reţinute, sâmbătă după-amiază, de procurorii DIICOT Hunedoara.

Aceştia urmează să fie prezentate judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit şefului Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, comisarul şef Traian Berbeceanu, şapte persoane, şase bărbaţi şi o femeie, au fost reţinute în urma percheziţiilor care au avut loc sâmbătă, la Deva.

Cei şapte urmează să fie prezentaţi judecătorilor Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri de risc.

La percheziţii s-a descoperit aproape jumătate de kilogram de cannabis adus din Spania, care urma să fie vândut consumatorilor din judeţ, a precizat Berbeceanu.

Potrivit acestuia, cei şapte sunt suspectaţi că ar fi introdus în ţară alte două kilograme de cannabis aduse din Spania, pe care le-au vândut.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete