Palatul Magna Curia din Deva găzduieşte Festivalul muzical de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentele vor avea loc în Sala Şemineului. FOTO: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Iubitorii muzicii clasice sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână la recitalurile care au loc în cadrul Festivalului muzical al toamnei. Evenimentul este găzduit de Palatul Magna Curia din Deva, actualul sediu al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Festivalul muzical de toamnă Magna Curia debutează vineri, 31 octombrie, de la ora 19:00, iar recitalurile artiştilor vor avea loc în Sala Şemineului, din fostul palat renascentist, sediu al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane. Iubitorii de muzică au ocazia să asiste la recitaluri inspirate din creaţia muzicală cultă românească.

„În seara de vineri, programul muzical va fi susţinut de trei profesoare de la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă” din Deva: Maria Hândorean - soprană, acompaniată la pian de Cristina Popa-Morait, şi Cezarina Lazăr, care va susţine un intermezzo alcătuit din piese pentru pian solo”, a informat profesoara Mariana Onţanu.

Duminică, 2 noiembrie, de la ora 19.00, pianistul Szocs Botond, de la Facultatea de muzică Braşov va susţine un recital. Preţul unui bilet este cuprins între 5 şi 10 lei. Biletele pot fi achiziţionate de la casieria Centrului Cultural “Drăgan Muntean”. Evenimenele sunt organizate de muzeul din Deva şi Centrul cultural “Drăgan Muntean”.


Vă recomandăm şi:

Muzeul din Deva va avea cafenea la subsol, în palatul emblematic al oraşului

Conducerea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva plănuieşte amenajarea unei cafenele la subsolul clădirii Palatului Magna Curia, în clădirea căruia se află muzeul.

FOTO Muzeele Hunedoarei au păstrat peste 20 de kilograme de aur. Unde se află cele mai frumoase exponate

Cele mai valoroase expoziţii din judeţul Hunedoara sunt prezentate în această perioadă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi la Muzeul Aurului din Brad.

Matriţa bijutierului dacilor din Sarmizegetusa Regia va fi expusă în Muzeul din Deva. Povestea piesei care a uimit oamenii de ştiinţă

O matriţă din bronz, din atelierul unui bijutier din vremea dacilor, se va alătura colecţiilor Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Va fi piesa de rezistenţă a unui muzeu care adăposteşte peste două kilograme de aur şi peste trei kilograme de argint în bijuterii şi obiecte de artizanat vechi de până la două milenii.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc