Ce se va întâmpla cu copila de şapte ani găsită într-un beci şi cu fraţii ei gemeni, după calvarul trăit în ultimele şapte zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copila a fost găsită sub o scară, într-un adăpost improovizat. FOTO: IPJ hunedoara

Timp de şapte zile, Delia, o fetiţă de şapte ani din Petroşani plecată de acasă împreună cu un om al străzii, a dormit pe străzi şi în beciuri împreună cu acesta, fără ca familia ei să mai ştie de ea. A fost dată în urmărire naţională, cu întârziere de trei zile, iar poliţişii au găsit-o joi dimineaţa, adăpostită sub scara unui bloc dezafectat printre gunoaie.

GALERIE FOTO

UPDATE: Bărbatul care a plecat cu fetiţa din Petroşani a fost reţinut pentru 24 ore, pentru lipsire de libertate în mod ilegal, a informat IPJ Hunedoara.

Delia Dorobanţu, o copilă în vârstă de şapte ani, din Petroşani, dispărută de la domiciliu din 1 noiembrie, a fost găsită în noaptea de miercuri spre joi, dormind într-un adăpost improvizat sub scara unui bloc de locuinţe dezafectat din Vulcan.

Se afla alături de un om al străzii, într-o încăpere de subsol, plină de gunoaie, fără apă, curent şi ferestre, înfofolită cu hainele murdare ale însoţitorului ei. Din 4 noiembrie, când tatăl fetei a reclamat la Poliţie lipsa acesteia, zeci de poliţişti au împânzit străzile din Petroşani şi împrejurimile oraşului în căutarea minorei. Au apelat la ajutorul localnicilor şi i-au publicat fotografia şi semnalmentele, în speranţa că o vor aduce acasă.

Delia a fost găsită lângă omul străzii căruia i-a fost încredinţată, de mama şi bunica ei, pentru a merge la cerşit în cimitir, de Ziua Morţilor. De atunci, copila nu s-a mai întors acasă. A fost purtată de bărbatul fără adăpost prin Petrila, Petroşani şi Vulcan, a dormit în beciuri şi cămine părăsite, iar în ultimele trei zile s-a refugiat în „culcuşul” de sub scara blocului abandonat.

„Din primele verificări se pare că fetiţa nu a fost victimizată în vreun fel. Aceasta a fost transportată la Spitalul din Petroşani, pentru evaluarea stării de sănătate, medicii confirmând faptul că minora nu a fost agresată de bărbatul în vârstă de 44 de ani”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

S-a considerat „tatăl fetei”
Omul străzii le-a declarat poliţiştilor că nu i-a făcut niciun rău şi, dimpotrivă, că a avut grijă de ea, chiar dacă a refuzat să îi anunţe familia că fetiţa este în siguranţă. „Mie îmi spunea tot timpul tată”, le-a declarat acesta poliţiştilor, care l-au adus la audieri. „S-a deschis dosar penal, în rem, pentru lipsire de libertate”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Protecţia Copilului a fost sesizată pentru efectuarea unei achete sociale care a stabilit că minora nu poate fi îngrijită corespunzător de mama acesteia. Atât ea, cât şi fraţii ei mai mici, doi gemeni în vârstă de patru ani, vor ajunge într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara. „Copiii nu mai pot rămâne acolo, condiţiile sunt improprii. Nu mai pot rămâne în familie. Se va dispune plasament în regim de urgenţă atât pentru fetiţă cât şi pentru cei doi fraţi gemeni ai acesteia”, a prezizat Geanina Ianc, directorul executiv al DGASPC Hunedoara, în urma primei evaluări efectuate la domiciliul fetei. Părinţii riscă decăderea din drepturi faţă de cei trei copii, iar Delia şi fraţii săi ar putea ajunge în plasament la asistenţi maternali profesionişti.

Delia Gabriela Dorobanţu a plecat de la domiciliu în 1 noiembrie, împreună cu un om al străzii. Mama ei, care este bolnavă, şi bunica ei, ar fi lăsat-o în grija bărbatului fără adăposti, împeună cu care copila mai fusese la cerşit. Fetiţa nu s-a mai întors acasă, iar dispariţia ei a fost sesizată abia în 4 noiembrie, de tatăl acesteia, în vârstă de 26 de ani, care între timp fusese plecat din localitate. Bărbatul, aflat în Timişoara, a sesizat Poliţia telefonic, iar din 5 noiembrie, copila a fost dată în urmărire naţională.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fetiţa dispărută de o săptămână, după ce a plecat de acasă cu un om al străzii, a fost găsită într-un cămin dezafectat. Cum a explicat bărbatul luarea copilei

Copilă de şapte ani dispărută fără urmă. O caută zeci de poliţişti după ce a fost luată, de o săptămână, de un om al străzii

Ancheta unei crime neelucidate. Procurorii caută cadavrul Hildei, o tânără dispărută în urmă cu 14 ani

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort