Un tânăr a încercat să schimbe dolari falşi la o casă de schimb din Tecuci. Ce explicaţie le-a dat jandarmilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat  de 25 de ani din judeţul Galaţi a fost depistat în timp ce încerca să schimbe două bancnote de 100  de dolari, care s-au dovedit a fi false. Tânărul a fost săltat de jandarmi şi se va alege cu dosar penal pentru falsificare de valori străine.

Sâmbătă, 25 iulie, în jurul orei 10,45, un echipaj de jandarmerie care asigura măsurile de ordine publică pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat la o casă de schimb din localitate, întrucât personalul societăţii a sesizat că la ghişeu s-a prezentat un bărbat care a încercat să schimbe două bancnote false de 100 de dolari.

”La faţa locului, jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 25 ani din judeţul Galaţi, care a declarat verbal că bancnotele le-a primit de la un consătean, cu rugămintea de a i le schimba în momentul în care ajunge în Tecuci”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Casiera le-a declarat jandarmilor că bărbatul a solicitat schimbarea celor două bancnote, însă în momentul în care le-a verificat în aparatul special, au apărut semne de contrafacere ale acestora. La verificarea monedei străine, jandarmii au observat că cele două bancnote au aceeaşi serie de înregistrare.

Tânărul de 25 de ani a fost condus la sediul poliţiei, unde jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru comiterea infracţiunii de falsificare de valori străine. Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliţie.   

Mai multe pentru tine:
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews