Sfaturi ca să ieşim cu maşina din iarnă fără rugină. Verificarea banală care ne poate scuti de cheltuieli costisitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Rugina este unul dintre cei mai mari duşmani ai maşinii. Chiar şi cele mai mici zgârieturi sau lovituri pot conduce la ruginirea caroseriei, iar în timpul iernii acest proces este accelerat de umiditatea crescută şi de sărurile de deszăpezire.

Indiferent cât ar fi de bună vopseaua unei maşini, dacă şoferii nu se preocupă să ia câteva măsuri minime pentru protejarea acesteia, se vor trezi mai repede decât s-ar fi aşteptat că aceasta crapă, iar în unele zone îşi va face apariţia rugina.

Un sfat pentru evitarea apariţiei ruginii pe caroserie este spălarea cât mai deasă a maşinii pe perioada iernii, de preferat fiind cel puţin o dată pe săptămână. ”În acest mod vom proteja caroseria de efectul sărurilor folosite la deszăpezire. O atenţie deosebită trebuie acordată părţii de dedesubt a maşinii, dar şi contururilor de la aripi”, explică Florin Marin Bogdan, şef de lucrări la Facultatea de Inginerie din Galaţi.

La fel de important este ca maşina să fie spălată cu produse profesionale, prin urmare trebuie să vă interesaţi de o spălătorie auto care foloseşte astfel de produse.

”Folosirea produselor profesionale la spălarea caroseriei reduce substanţial riscul deteriorării vopselei şi a apariţiei ruginei. Dacă vom merge la o spălătorie care înlătură superficial murdăria cu un jet de apă şi o spumă care nu ştim ce conţine, ne vom trezi peste câteva luni cu caroseria plină de pete de rugină. Ce nu se ştie este că noroiul şi în general murdăria de pe caroserie contribuie şi la creşterea umidităţii, iar asta conduce în mod direct la apariţia ruginei”, punctează Florin Marin Bogdan.

Ceară specială pentru caroserie

Cel puţin o dată la patru luni trebuie folosită o ceară specială pentru caroserie, care va proteja vopseaua de factorii externi. Astfel, vopseaua va fi protejată de factorii externi, cum ar fi noroiul, gheaţa şi chiar pietricele care sunt aruncate de alte maşini când circulăm în spatele lor. Aceşti factori crează mici orificii în vopsea, iar umezeala care pătrunde în ele va conduce la apariţia ruginii.

Când efectuăm diverse operaţiuni la maşină, chiar şi unele banale, cum ar fi deschiderea portierei sau aşezarea unor lucruri în portbagaj, este necesar să fim atenţi pentru a nu zgâria sau lovi vopseaua. ”De cele mai multe ori ne grăbim când urcăm în maşină. Nu observăm că am atins cu portiera maşina parcată lângă autovehiculul personal sau aşezăm pe capotă tot felul de lucruri, iar ulterior constatăm că vopseaua prezintă zgârieturi sau s-a exfoliat. În acele zone va apare rugina”, detaliază Florin Marin Bogdan.

Verificarea periodică

Cea mai sigură modalitate de a preveni apariţia ruginei pe caroserie este o simplă şi banală verificare periodică. Indiferent cât am fost de neglijenţi, dacă vom examina măcar o dată pe săptămână caroseria autovehiculului personal, va fi suficient pentru a depista la timp zgârieturile şi loviturile apărute pe caroserie, ca şi bulele în vopsea, ceea ce ne va scuti de multe dureri de cap şi cheltuieli costisitoare.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”