O poveste cu prinţi şi prinţese. Familia de români care a creat decorul de basm la balul prinţului de Monaco

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentina şi Silviu Muscă FOTO arhiva personală

Valentina şi Silviu, doi tineri din Galaţi care deţin o florărie, au făcut parte din echipa de florişti care a realizat aranjamentul floral format din zeci de mii de trandafiri parfumaţi, hortensii şi orhidee la celebrul bal anual patronat de prinţul de Monaco, la care au participat celebrităţi din toată lumea.

Valentina (32 de ani) şi Silviu George Muscă (31 de ani) deţin o florărie în Galaţi. Visul lor a prins contur în 2016, când şi-au deschis florăria şi au început să caute pe internet şi nu numai tot ce se putea şti despre flori şi decorurile care se pot crea cu ele. „Mi-au plăcut dintotdeauna florile, dar nu m-am gândit niciodată că o să fac din asta un mod de viaţă. Şi acum mă mai gândesc de unde a venit pasiunea asta”, povesteşte tânăra cum a început totul.

GALERIE FOTO VALENTINA ŞI SILVIU MUSCĂ

Creează aranjamente florale alături de soţul său atât pentru clienţii care vin la florărie, dar şi pentru nunţi, botezuri, petreceri private sau organizate de companii. Cei doi tineri au urmat în acest an cursurile Academiei „Flori cu fitze” a Alinei Neacşa, una din cele mai bune floriste din România, iar prin intermediul ei au ajuns să facă ceea ce mulţi din branşă doar visează. Pe 25 iunie, într-un cadru de o eleganţă aparte, a avut loc la Monaco un eveniment care a readus atmosfera de odinioară a balurilor aristocrate.

Decor de vis cu zeci de mii de trandafiri, hortensii şi orhidee

Valentina şi Silviu au făcut parte dintre floriştii care au decorat floral sala Belle Epoque a hotelului Hermitage. Vorbim de zeci de mii de trandafiri parfumaţi de grădină, hortensii şi orhidee phalaenopsis, care au fost aşezaţi în 11 aranjamente pentru masă, un aranjament de prezidiu lung de aproximativ 5 metri, un panou floral de 3×3 metri, şi alte trei aranjamente imense, unul la intrarea în sală şi două aşezate lângă scenă. Sub patronajul printului Albert de Monaco, balul a găzduit nume importante din întreaga lume. 

FOTO arhiva personală

Este vorba de celebrităţi, politicieni şi 100 de artişti, printre care se numără Orchestra Naţională a Carabinierilor Italieni, cântăreţi de operă, interpreţi şi instrumentişti cunoscuţi. „Am folosit în jur de 20.000 de trandafiri parfumaţi şi mii de hortensii. Conceptul aranjamentului floral a fost realizat de Alina Neacşa, iar noi l-am pus în practică. A fost o experienţă de neuitat, din care am învăţat foarte multe”, descrie cu emoţie Valentina ce a simţit la acel moment. Cu câteva luni înainte, în luna aprilie, au realizat un alt aranjamentul floral tot la Monaco, la un congres economic organizat de celebra revistă Forbes.

„Întotdeauna fac ceea ce simt” 

Valentina ne dezvăluie secretul care stă în spatele succesului său şi al soţului ei ca designeri florali. „Întotdeauna fac ceea ce simt. Nu mă iau după poze sau astfel de lucruri. Dacă clientul îmi cere un buchet elegant, voi face ceva ce îmi imaginez eu că este elegant. Uşor, uşor mi-am dezvoltat singură acest simţ al aranjamentelor florale”, spune tânăra floristă. Visul Valentinei şi al lui Silviu este să îşi deschidă o florărie mai mare şi să  îşi extindă serviciile la nivel naţional, iar când experienţa le va permite, şi la nivel internaţional.

FOTO arhiva personală

Un pas important l-au făcut deja. Anul viitor vor realiza aranjamentele florale la un alt eveniment de anvergură în Dubai (Emiratele Arabe Unite).„Oricine doreşte să pornească pe drumul antreprenoriatului, să îşi urmeze visul şi să nu se lase influenţaţi de ce spun cei din jur, oricât de greu este. Un eşec este, de fapt, o lecţie, rezultatele nu vin imediat, nu e uşor, dar nicidecum imposibil”, este sfatul Valentinei pentru cei care visează să îşi deschidă propria afacere.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Tânărul antreprenor care a ieşit pe piaţă cu reţete originale de specialităţi din carne. Cât de greu e să-ţi croieşti drumul

Povestea cramei româneşti unde se găsesc unele dintre cele mai bune vinuri din Europa. Tehnologia inovatoare de procesare a strugurilor

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei