Medici din Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei”, acuzaţi de neglijenţă de  rudele unui pacient care a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea spitalului a demarat o anchetă internă în acest caz. Foto: Adevărul

Acuzaţii grave la adresa Spitalului de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi. O femeie acuză cadrele medicale de neglijenţă după ce soţul acesteia, bolnav de cancer, a murit în urma unei căzături. Deşi s-a lovit puternic la cap în unitatea spitalicească, pacientul a fost externat fără a fi mai întâi investigat. Familia bărbatului a depus plângere la conducerea unităţii spitaliceşti şi aşteaptă ca ancheta să le facă dreptate.

Constandin Ionescu avea 57 de ani şi a murit miercuri dimineaţă. Bolnav de cancer, bărbatul fusese internat în secţia Oncologie a Spitalului de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi. La un moment dat, acesta a căzut şi s-a lovit puternic la cap. Nu a fost investigat suplimentar, ci trimis acasă fără fişă de externare.

„Eu l-am adus în stare bună la spital. Pacienţii din salon mi-au spus că soţul meu a vrut să se ducă la toaletă şi a căzut. A doua zi, doamna doctor care îl avea în grijă m-a sunat să vin să stăm de vorbă. Când am ajuns acolo mi-a spus să îl iau acasă, că el e agitat. M-a ajutat un băiat de la pază să îl bag in taxi pe soţul meu, că era legumă. Când am ajuns acasă şi l-am schimbat, am văzut că era vânăt pe corp şi la cap, atunci mi-a spus şi el că a căzut”, a declarat Catinca Ionescu, soţia pacientului.

Câteva zile mai târziu, femeia s-a reîntors la spital cu soţul ei care deja se afla în comă. Au urmat două intervenţii chirurgicale dificile.

„Pe 6 iulie a.c. a intrat în comă profundă. L-am adus la Urgenţe, i-au făcut tomografie şi mi-au spus că are un hematom, a fost operat de urgenţă. La scurt timp i-au făcut o altă intervenţie, iar astăzi dimineaţă a decedat. Cred că de la căzătură a murit. Domnul doctor Marinescu mi-a spus că acel hematom nu are legătură cu tumora pe care i-a îndepărtat-o soţului meu de la cap, ci are legătură cu căzătura. Nu a fost bine îngrijit”, a mai explicat Catinca Ionescu, soţia pacientului.

Rudele pacientului cred că bărbatul ar fi supravieţuit dacă medicii l-ar fi investigat după căzătură, aşa că au depus plângere la conducerea spitalului.

„Nu e normal. L-au internat în luna mai tot la Oncologie şi l-au pierdut din spital. S-a dus nepotul meu să îl viziteze, iar fratele meu nu era în salon. Ele nu ştiau că el nu mai este în spital, a fost găsit de poliţişti tocmai în Micro 39. Este neglijenţă.  Şi acum dacă el nu cădea şi nu făcea hematomul, fratele meu nu murea. Mai trăia un an, doi, dar mai trăia. Le vom cere şi daune”, a spus Săftica Păun, sora pacientului.

„Cu foarte puţin timp în urmă, la secretariatul spitalului nostru a fost depusă o petiţie din partea soţiei unui pacient decedat în cursul acestei dimineţi în Serviciul de Terapie Intensivă. Spitalul a demarat de urgenţă o anchetă în acest sens, inclusiv în secţia de Oncologie unde a fost internat acest pacient, a fost sesizat şi Consiliul Etic al spitalului şi vom avea în zilele următoare un rezultat al acestei anchete. Menţionez că este vorba despre un pacient cu o afecţiune oncologică severă, cu metastaze multiple, însă informaţiile cu privire la cauza decesului şi la cele reclamate de soţie vor fi anchetate”, a declarat Dr. Lucica Grigorică, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi.

De asemenea, o anchetă a fost deschisă şi de poliţiştii gălăţeni care vor stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul pacientului de 57 de ani.


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie