Județul unde 326 de copii au fost abuzați în familie doar în 2022. Cazul românului care și-a lovit fiica de 10 ani cu un ciocan în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statistica vizează primele șase luni ale anului în curs și privește cazurile de abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexual și neglijare a copilului. Bărbatul care și-a agresat fiica a comis gestul inimaginabil într-o criză de depresie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați l-a trimis în judecată pe Remus Lefter, un bărbat din Galați, pentru tentativă la omor asupra unui membru de familie. Instanța a constatat pe 16 august legalitatea sesizării cu rechizitoriul, a administrării probelor și a efectuării urmării penale.

Fetița a suferit un traumatism cranian sever FOTO arhivă Adevărul

Potrivit anchetatorilor, bărbatul lucrează la combinatul siderurgic de la Galați şi îşi creşte singur copiii, fetiţa de 10 ani şi un băiat de 18 ani. Soţia îi murise în urmă cu patru ani. Vecinii spun că suferă de depresie şi obişnuieşte să consume în mod frecvent alcool.

Și-a pierdut controlul pe fondul depresiei și al consumului de alcool

Pe 22 aprilie 2022, bărbatul a ajuns băut acasă şi şi-a lovit fetiţa de 10 ani cu un ciocan în zona capului, pe fondul unei crize de depresie. Fetiţa a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Pediatrie Galaţi cu un traumatism cranian grav, ulterior fiind transferată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

„În timpul în care se afla la domiciliul comun, suspectul pe fondul consumului de alcool, şi-a lovit fiica minoră, în vârsta de 10 ani cu un ciocan în zona capului. Pentru vindecare necesită 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore”, declara atunci procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului pe lângă Tribunalul Galaţi. 

326 de copii abuzați sub diverse forme în primele șase luni din 2022

Protecţia Copilului Galaţi s-a autosesizat în acest caz şi a început o ancheta socială. Tatăl agresiv a fost arestat preventiv și ar putea fi decăzut din drepturile părintești.  

„Copilul beneficiază de măsura de protecție specială, fiind vorba de plasament familial la o rudă. Drepturile și ogligatiile părintești sunt exercitate de către familia de plasament. În prezent, drepturile părintești sunt suspendate. În cadrul procesului penal, în care tatăl este judecat pentru tentativă de omor, se va analiza și decăderea din drepturile părintești”, a declarat pentru „Adevărul“ Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului (DGASPC) Galați.

Potrivit aceleiași surse, în cursul anului 2022, până pe 30 iunie, în județul Galați au fost înregistrate 379 de cazuri de violență asupra copilului, din care 326 de cazuri în interiorul familiei, restul agresiunilor având loc în spații publice, comunitate, parcuri și alte locații.  Prin violență asupra copilului se înțeleg cazurile de abuz fizic-15, abuz emoțional-14, abuz sexual-46 și neglijare-304.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani