Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine au înregistrat seismologii
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 s-a produs vineri, 24 iulie, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

„În ziua de 24 iulie 2026, la ora 05:19:40 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, un cutremur slab, cu magnitudinea ml 3,3, la adâncimea de 109,3 km”, transmite institutul.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 47 km sud de Buzău, 53 km sud de Focșani, 70 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 74 km est de Brașov și 76 km nord-est de Ploiești.
Cel mai recent cutremur s-a produs pe 9 iulie, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul, cu magnitudinea 3.4, a avut loc la adâncimea de 124,5 kilometri (km).
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 37 km sud de Focşani, 57 km sud de Buzău, 75 km est de Sfântu-Gheorghe, 85 km est de Braşov, 95 km nord-est de Ploieşti şi 98 km sud de Bârlad.
De la începutul lunii iulie, în România s-au produs opt cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,4. Cel mai important seism din acest an, cu magnitudinea 4,5, a avut loc în data de 26 februarie, în judeţul Vrancea.























































