Al doilea incident în Marea Neagră: o navă care transporta cărbune din SUA către Ucraina a fost avariată în largul Sfântu Gheorghe. Este ancorată în afara apelor teritoriale românești | adevarul.ro

Video Al doilea incident în Marea Neagră: o navă care transporta cărbune din SUA către Ucraina a fost avariată în largul Sfântu Gheorghe. Este ancorată în afara apelor teritoriale românești

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

O navă comercială sub pavilion liberian, Christiana B, care transporta cărbune, a fost avariată și a solicitat sprijin, existând la acel moment informații potrivit cărora exista riscul evacuării echipajului, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență, vineri, 24 iulie. În prezent a fost ancorată în afara apelor teritoriale ale României.

Sursă video: X @DSU România

UPDATE 14:20 Nava e ancorată în afara apelor teritoriale ale României

Nava Christina B, înregistrată sub pavilionul Liberiei, se află în prezent ancorată în afara apelor teritoriale ale României, într-o zonă aflată sub monitorizarea permanentă a autorităților competente. Evoluția situației este urmărită îndeaproape de către Maritime Rescue Coordination Centre (MRCC), structură specializată din cadrul Autorității Navale Române, care menține un contact continuu cu echipajul și comandantul navei pentru a evalua în timp real orice modificare a situației.

Conform informațiilor transmise printr-un comunicat oficial al Autorității Navale Române, la bordul navei se află un echipaj format din 17 marinari de diferite naționalități, respectiv ucraineană, turcă, srilankeză și filipineză. Diversitatea echipajului reflectă caracterul internațional al transportului maritim comercial, iar până în acest moment nu au fost semnalate incidente care să pună în pericol viața membrilor echipajului.

UPDATE 10:07 - Nava a primit instrucțiuni să se îndrepte spre Constanţa sau Varna pentru reparații

Nava comercială Christiana B a primit instrucţiuni de la armator să se îndrepte către porturile Constanţa sau Varna pentru efectuarea reparaţiilor necesare, potrivit Agerpres.

Autoritatea Navală Română (ANR) a informat că, potrivit informaţiilor transmise de comandantul navei, nu există persoane rănite, iar echipajul nu a mai solicitat evacuarea, nava continuându-şi deplasarea către ţărm pentru remedierea avariei.

„Nava îşi continuă deplasarea către ţărm pentru efectuarea verificărilor tehnice şi remedierea avariei. Comandantul a anunţat că în urma instrucţiunilor armatorului nava se va îndrepta fie către Portul Varna, fie către Portul Constanţa”, se arată în comunicatul transmis de ANR.

Sursa citată a precizat că monitorizează în continuare evoluţia situaţiei şi cooperează cu toate instituţiile implicate.

Știre inițială

„În noaptea de 23 spre 24 iulie 2026, autoritățile române au fost informate, prin intermediul Centrului Maritim de Coordonare și Salvare (MRCC) din cadrul Autorității Navale Române, cu privire la un incident produs la bordul navei comerciale Christiana B, care transporta cărbuni, sub pavilion Liberia, din Norfolk (Statele Unite ale Americii) către Ucraina, aflată în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 22 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe.

Apelul de urgență a fost transmis prin canalul maritim internațional, echipajul semnalând producerea unei avarii la navă și solicitând sprijin, existând la acel moment informații potrivit cărora exista riscul evacuării echipajului”, transmite DSU.  

În urma solicitării, au fost activate mecanismele de intervenție. Centrul Maritim de Coordonare și Salvare a coordonat operațiunea, iar navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au fost trimise în zona incidentului.

De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne a survolat zona pentru a evalua situația.

DSU adaugă că nu există persoane rănite și că echipajul nu mai solicită evacuarea.

„De asemenea, nava este în măsură să își continue deplasarea către țărm, în vederea efectuării verificărilor tehnice și a remedierii avariei.

Evaluările preliminare indică faptul că avaria produsă la nivelul magaziei nr. 6 este posibil să fi fost provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine. Autoritățile române monitorizează evoluția situației și mențin cooperarea operațională între toate structurile cu atribuții în domeniu, în vederea acordării sprijinului necesar și a adoptării măsurilor corespunzătoare”, precizează DSU.

De ce nu au intervenit navele speciale ale IGSU la incendiul de pe cargoul cu propan din Marea Neagră. Explicațiile autorităților

Insituția încheie prin a preciza că, având în vedere caracterul dinamic al situației operative, informațiile prezentate au caracter preliminar și pot suferi modificări.

La începutul acestei săptămâni, un petrolier încărcat cu GPL, aflat sub pavilion liberian în Marea Neagră, a fost cuprins de flăcări la 14 mile de Sulina, după ce ar fi fost lovit de trei drone, conform mărturiilor echipajului evacuat.

Membrii echipajului navei Gas Lisbon, atacată cu drone în Marea Neagră, au povestit momentele dramatice prin care au trecut în timpul nopții: trei drone ar fi lovit nava. Aceștia au declarat că o dronă ar fi lovit castelul navei, iar alte două corpul vaporului. 

A fost un atac cu drone. Cred că a fost un atac cu drone, pentru că trei aparate ne-au lovit în timpul nopții și atunci s-a întâmplat totul”, a povestit unul dintre marinari.

Unul dintre cei trei marinari răniți în urma incendiului izbucnit a murit la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, unde fusese internat după operațiunea de salvare.

Nava naviga între portul Alexandria (Egipt) și portul Reni (Ucraina). La bord se aflau 17 membri ai echipajului și peste 3.790 de tone de propan. Autoritățile au precizat că populația și litoralul nu sunt în pericol.

Ucraina cere o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după ce atacurile rusești au blocat transportul maritim în Marea Neagră

Companiile de transport maritim evită porturile ucrainene de la Marea Neagră

Companiile de transport maritim au suspendat serviciile către porturile ucrainene de la Marea Neagră, în urma intensificării atacurilor ruseşti asupra coastei, au declarat joi oficiali ucraineni, potrivit News.ro.

Escaladarea conflictului în regiunea Mării Negre a dus la creșterea prețurilor internaționale la grâu, potrivit Lloyd's List Intelligence. Totodată, companiile de transport maritim Maersk și Hapag-Lloyd și-au suspendat operațiunile în portul ucrainean Chornomorsk.

„Recentele atacuri cu rachete şi drone din regiunea Odesa au crescut semnificativ riscurile operaţionale şi de securitate”, a declarat Hapag-Lloyd, într-un comentariu adresat AFP.

Cu toate acestea, piaţa ucraineană este în continuare deservită prin rute rutiere şi feroviare care traversează Polonia şi România, a adăugat compania.

Potrivit site-ului de monitorizare MarineTraffic, joi dimineaţă nicio navă comercială nu a intrat într-un port ucrainean de la Marea Neagră.

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a declarat că nici o navă nu a folosit coridorul maritim ucrainean de la Marea Neagră, avertizând că atacurile Rusiei asupra porturilor și navelor comerciale amenință securitatea alimentară globală.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite