Cum şi-a creat un poliţist din Galaţi o adevărată afacere din dus telefoane mobile la puşcăriaşi. Prins în flagrant, este judecat acum pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Generală Anticorupţie l-a trimis în judecată pe agentul de poliţie, care va trebui să dea socoteală în faţa judecătorilor Tribunalului Galaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie,  Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a agentului de poliţie B.D.D., din cadrul IPJ Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă. 

Conform informaţiilor furnizate prin biroul de presă al DGA, structura centrală, în urma probatoriului administrat a rezultat faptul că în perioada iulie-august 2016, inculpatul a solicitat şi primit suma de 500 de euro de la un martor denunţător aflat în stare de arest preventiv, cu scopul de a introduce în interiorul centrului de arest preventiv un telefon mobil.

De asemenea, în perioada august-septembrie 2017, agentul de poliţie a solicitat şi primit de la un alt deţinut în centrul de arest preventiv, suma de 1.500 euro pentru a introduce în interiorul instituţiei două telefoane mobile şi 2 cartele SIM. După ce deţinutul a fost transferat în Penitenciarul Galaţi, agentul de poliţie i-a promis că îl poate ajuta cu introducerea unui telefon în incinta unităţii de detenţie, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă funcţionarii din cadrul instituţiei.

În urma informaţiilor despre amintitele fapte, DGA a organizat, la data de 7 martie 2018, un flagrant, în cursul căruia agentul de poliţie a solicitat şi primit de la un investigator sub acoperire suma de 500 de euro, cu scopul de a-şi trafica influenţa pe lângă funcţionarii din cadrul Penitenciarului Galaţi, în vederea introducerii unui telefon mobil şi a unei cartele SIM în incinta instituţiei, ce urmau să ajungă în posesia unui deţinut.

În baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul de caz, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au efectuat mai multe acte procedurale în cauză.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi