Casa în care a locuit Elena Doamna, soţia Domnitorului Cuza, a fost demolată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O casă încărcată de istorie din Galaţi, care a aparţinut soţiei domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost demolată de autorităţi care au considerat că nu rentează să fie restaurată. Imobilul, amplasat pe strada care poartă numele domnitorului, se afla în proprietatea Primăriei şi era plină cu chiriaşi de ocazie.

În urmă cu câteva săptămâni, o furtună a smuls acoperişul locuinţei de pe strada Cuza, iar Primăria a fost nevoită să evacueze chiriaşii. A făcut o estimare şi a constatat că reparaţia ei ar fi costat foarte mult, aşa că a decis sa o demoleze. 

"Reparaţiile şi reabilitatea imobilului ar fi costat mai mult decât valoarează pe piaţă, aşa că am decis demolarea lui. De altfel, nu este primul şi ultimul caz de imobil aflat în stare avansată de degradare care urmează să fie demolat. Sunt încă alte 46 de imobile aparţinând Primăriei din Galaţi, care vor fi demolate treptat în funcţie de obţinerea autorizaţiilor de demolare", ne-a declarat Emanuela Turcu, de la Primăria Galaţi.

Cei de la Primarie mai spun că din expertiza făcută, clădirea avea un risc seismic ridicat, fiindu-i afectată structura de rezistenţă. "Casa a fost folosită de familia domnitorului Cuza, în special de Elena Doamna, până în anul 1878, după care a fost vândută unor boieri", spune directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru. Reprezentanţii Direcţiei de Cultură îşi exprimă indignarea faţă de modul în care autorităţile locale au grijă de clădirile monument din oraş (pe aceeaşi stradă au mai fost demolate câteva clădiri istorice). 

Clădirea nu era monument de arhitectură pentru că în anii '90 autorităţile din Galaţi nu au făcut demersurile necesare pentru a o introduce în patrimoniul cultural, considerând-o doar o simplă casă. Imobilul se află însă în zona de protecţie istorică. De altfel, familia Cuza a avut mai multe proprietăţi pe această stradă, care astăzi îi poartă numele. Multe dintre ele au fost demolate înainte de primul Război Mondial, dar în ultimii ani nu s-a mai umblat pe la nicio clădire.

De la Direcţia Judeţeană pentru Cultură s-a obţinut avizul pentru că exista riscul să se prăbuşească peste trecători. „Ne pare rău pentru că această clădire a fost demolată, dar nu avem ce face. Era o clădire cu parfum de epocă, dar poate că din cauza proprietarilor, poate că din cauza chiriaşilor, ea nu a fost întreţinută cum trebuie”, spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură.

Reprezentanţii Primăriei spun că dacă ar fi alocat bani pentru consolidarea acestui imobil, ar fi însemnat mai mult decât valoarea de piaţa a sa. 

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie