Schimbări la vârful PNL Vrancea. Cristian Bălosu este noul copreşedinte al filialei judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Bălosu

Costică Neaţă, care reprezenta aripa PDL în noul PNL, a fost demis de conducerea centrală şi inlocuit cu Cristi Bălosu.

Conducerea centrală a PNL a hotărât decapitarea unei părţi din conducerea PNL Vrancea. Astfel, copreşedintele Costică Neaţă a fost demis iar în locul său a fost numit Cristian Bălosu, care deţinea funcţia de copreşedinte al Asociaţiei oamenilor de Afaceri. Schimbarea lui Costică Neaţă a fost validată astăzi de Biroul Politic Naţional.

„Mă onorează această numire, totodată mă şi obligă. Ştiu ce înseamnă să conduci un partid de anvergura PNL, este vorba de multă muncă, tact şi, nu în ultimul rând, o echipă sudată, omogenă dar flexibilă la idei noi. Nu m-am gândit să schimb persoane din cadrul organizaţiei, voi încerca să schimb modul de a face politică, iar strada ne obligă să facem asta. La PNL e o echipă extraordinară, cu care am făcut multe şi vom face şi mai multe. Deocamdată nu vreau să vă spun mai mult, le mulţumesc liderilor PNL pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi îi asigur că nu-i voi dezamăgi. Domnul Neaţă este binevenit la partid, ca şi până acum, avem nevoie de expertiza dânsului, în continuare”, a declarat Cristian Bălosu.

Celălalt copreşedinte al PNL Vrancea este deputatul Nini Săpunaru, care nici el nu se simte foarte confortabil în funcţie, în partid existând tot mai multe voci critice împotriva sa, după ce s-a implicat în sprijinirea unuia dintre candidaţii PNL care aspiră la Primăria Focşaniului.
 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort