Psihiatria Spitalului Județean din Focșani, reabilitată cu bani europeni

0
Publicat:

Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență din Focșani va fi reabilitat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Proiectul are o valoare totală de 12,1 milioane de lei.

Secția de Psihiatrie va fi modernizată cu bani europeni FOTO: Spitalul de Urgență

Au demarat lucrările de execuție la proiectul privind „Reabilitarea energetică şi lucrări conexe Spitalul Judeţean de Urgență Sfântul Pantelimon Focşani, Secţia Psihiatrie şi Boli infecţioase şi Secţia Dermatologie, O.R.L., Oftalmologie”, cu clădirea Secției de Psihiatrie din Str. Comisia Centrală nr. 15 B.

Prin această investiție se vizează creșterea eficienței energetice, prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării celor două corpuri de clădiri, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe.

„În urma reabilitării și modernizării acestor secții ale Spitalului, atât pacienții, cât și personalul medical vor beneficia de condiții mult îmbunătățile de tratament, de confort și siguranță”, spune Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, și are o valoare totală de 12,1 milioane de lei.

Termenul de finalizare al proiectului este decembrie 2023. 

A fost reabilitată și Pneumoftiziologia

Consiliul Județean Vrancea a mai finalizat un proiect privind ”Reabilitarea energetică și lucrări conexe la Secția pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență Sfântul Pantelimon Focșani”, investiția cifrată de aproape 8 milioane de lei.

Cu ajutorul acestor bani, clădirea a fost reabilitată termic, s-a schimbat instalaţia electrică şi cea de încălzire şi s-au pus pompe de căldură, care vor asigura din surse regenerabile circa 22% din consumul de energie al clădirii.

Secţia de Pneumoftiziologie este cea mai mare secţie de Pneumologie din Vrancea, care va cuprinde 90 de paturi în total, respectiv 60 pentru pacienţi cronici cu tuberculoză şi 30 pacienţi acuţi, în cadrul secţiei fiind trataţi şi pacienţii COVID.

Totodată mai are în derulare proiectul „Modernizare și dotare secție ambulatoriu de specialitate pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sfântul Pantelimon Focșani”, ambele finanțate din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări