Primarii din Vrancea pun presiune pe Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceştia au început o campanie de strângere de semnături pentru iniţierea unui protest cu privire cu nemulţumirile pe care le au la adresa executivului de la Bucureşti.

Primarii din Vrancea sunt în prag de revoltă după ce la mai bine de un an de la alegerile locale noul Guvern instalat la Bucureşti nu le-a acordat prea multă atenţie.

Aceştia au decis să întocmească o listă a nemulţumirilor pe care le au şi să o trimită la Guvern, în condiţiile în care deşi nu sunt bani de investiţii nu se găsesc nişte soluţii pentru rezolvarea unor probleme cu care se confruntă administraţiile locale .

În acest sens, preşedintele Asociaţiei Comunelor din Vrancea, social democratul Vasile Vatră a iniţiat o procedură de strângere de semnături din partea primarilor din Vrancea care au nemulţumiri faţă de legile ţării, iar până astăzi 13 edili au semnat protestul.

Vasile Vatră dă asigurări că până pe 14 august toţi primarii vor semna lista cu revendicări care va fi trimisă la Guvern.

“Noi avem multe nemulţumiri şi cerem modificarea mai multor acte normative. Printre altele vrem ca din impozitul pe activităţile agricole care se virează la bugetul de stat. Vrem să primească şi primăriile cote defalcate la bugetul lor, pentru că banii să fie folosiţi la investiţii în localităţi. Vrem modificarea OG 34 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, a Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, să ne dea mai multă libertate pentru inventarierea terenurilor. OG 77 este o altă reglementare legislativă pe care cerem să fie modificată, pentru că vrem ca rearanjarea posturilor de funcţionari în funcţie de numărul de locuitori, să fie aceiaşi şi pentru comune şi pentru oraşe. Acum comune cu 5001 locuitori care au 17 posturi, iar la oraşe, la acelaşi număr de locuitori, sunt 30 de posturi. Nu este corect. Banii din amenzile aplicate pentru neasigurarea locuinţelor ar trebui să intre în bugetul localităţilor în totalitate, nu doar 60 % cum este acum, iar salarizarea primarului, a viceprimarului, secretarului comunei şi celorlalţi salariaţi să fie regândita în funcţie de atribuţiile şi responsabilităţile fiecărei funcţii”, a precizar pentru Radio Dada primarul din Gugeşti, Vasile Vatră.

Edilii din Vrancea nu şi-au exprimat deocamdată intenţia de a participa la protestul primarilor din 20 august, de la Bucureşti, îndreptat împotriva Guvernului, aceştia cerând modificarea legii incompatibilităţilor, după ce s-a descoperit că aproximativ 1200 de aleşi locali, din care 80% din USL, au probleme cu Agenţia Naţionale de Integritate.

Mai puteţi citi:

FOTO Cel mai sărac oraş din Vrancea are bază de agrement

Primarul comunei Homocea s-a luat de gât cu preşedintele PNG Vrancea în sediul Crucii Roşii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune