Medicul şpăgar Vadim Beţişor, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Vrancea au dat ieri o primă soluţie în dosarul avându-l ca inculpat pe medicul Vadim Beţişor, învinuit pentru mită.

Un an cu suspendate a primit medicul Vadim Beţişor pentru fapta comisă în luna mai a acestui an, când împotriva sa a avut loc un flagrant pentru luare de mită.

„Condamnă pe inculpatul Beţişor Vadim, pentru comiterea infracţiunii prev,de art. 254 al.1 C.pen. cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a al.2 C.pen. ,, luare de mită,, la 1 ( un ) an închisoare. În temeiul art. 71 C.pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit.a Teza II.a şi 64 lit.b C.pen. În baza art. 81 şi 71 ind.5 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei cu închisoarea şi a pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând de la 19.05.2013 până la 29.05.2013. Constată restituirea sumei de 200 lei către denunţătorul Zlota Vasilică Andrei. În temeiul art. 189-191 C.pr.pen. obligă inculpatul la 2000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Vrancea.

Medicul Vadim Beţişor, titular la Spitalul Adjud, dar care efectua gărzi şi la Serviciul Judeţan de Ambulanţă Vrancea, a fost arestat pe data de 19 mai după ce a fost prins în flagrant că lua mită de la familia unei persoane care a murit. Mita era pentru eliberarea unui certificat de deces, medicul fiind învinuit că a primit 200 de lei de la fiul decedatei, dar  a mai solicitat încă 300 de lei pentru eliberarea documentului constatator al decesului.

El a fost denunţat la procurori de către fiul decedatei, iar aceştia au intervenit şi l-au prins în flagrant, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 15 zile.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Medicul Vadim Beţişor, negociere pentru mită cu mortul pe masă

Doctorul Vadim Beţişor, pus în libertate de magistraţii Curţii de Apel Galaţi

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele