FOTO VIDEO Peste 200 de liberali din Vrancea i-au cerut lui Victor Ponta să plece din fruntea Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai mic participant la mitingul PNL Vrancea

Organizaţia Partidului Naţional Liberal Vrancea a organizat un miting în faţa sediului de partid de pe strada Independenţei, pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

Peste 200 de membri ai Partidului Naţional Liberal din mai multe localităţi ale judeţului Vrancea s-au adunat astăzi în faţa sediului de partid de la Focşani pentru a-şi arăta susţinerea faţă de moţiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Victor Ponta.

Cei prezenţi la miting au adus pancarte pe care au scris: „Premierul cercetat pentru furtul de la stat”, „Noi vom vota, Ponta va pleca!”, „Victoraş, să ne laşi”, „Plagiator, ţi-e frică de popor!”.  Liderii PNL Vrancea s-au adresat apoi mulţimii, invocând în discursurile lor argumentele pentru care, în opinia lor, Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Executivului.

„Umblă vestea în ţara asta că tinerii ar trebui să revoluţioneze politica în România. Din păcate, domnul Ponta, aproximativ de aceeaşi vârstă cu mine, mă face să-mi fie ruşine. Am văzut că noi tinerii venim cu altă moralitate. Câte semnale vă mai trebuie, domnule prim-ministru, pentru a vă da demisia? Câţi dintre prietenii dumneavoastră, colegii dumneavoastră de partid, a trebuit să treacă porţile DNA-ului? Ar trebui să faceţi un gest de onoare şi să vă daţi demisia”, a spus copreşedintele PNL Focşani, consilierul local Tudorel Trofin.

Mitingul din faţa PNL Vrancea a fost autorizat, iar jandarmii au asigurat cu garduri perimetrul în care s-a desfăşurat acţiunea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG