Ciolacu i-a dat Autostrăzii Moldova numele unui bănățean: „Autostrada Grindeanu”

0
Publicat:

La Focșani au fost semnate contractele pentru construcția tronsoanelor 1 și 4 ale Autostrăzii Buzău-Focșani, dar și contractul de finanțare prin PNRR. Cu această ocazie, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a dat în glumă Autostrăzii Moldova numele unui bănățean - Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu, la Focșani, la semnarea contractului pentru tronsoane din A7 FOTO

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-au aflat marți, 6 septembrie, la Focșani, pentru a fi prezenți la semnarea contractelor pentru construcția tronsoanelor 1 și 4 ale Autostrăzii Buzău-Focșani (Autostrada A7) în lungime de 82,44 km, dar și contractul de finanțare prin PNRR.

Cele două tronsoane au o lungime însumată de 15,54 km și o valoare de execuție de 1,45 de miliarde de lei, fără TVA.

Constructorul Spedition UMB, firmă care aparține „regelui asfaltului“ Dorinel Umbrărescu, trebuie să finalizeze lucrările în 20 de luni, ceea ce înseamnă că dacă acest contract va fi respectat în 2024 va fi deschisă circulația pe aceste tronsoane.

 „Ținta va rămâne cea anunțată la începutul anului, legată de A7, ca pe parcursul anului 2022, pentru toate cele 13 loturi finanțate prin PNRR să avem desemnați câștigătorii”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Macheta A7 FOtO: CNAIR

La rândul său, președintele Camerei Deputaților l-a lăudat pe ministru pentru treaba pe care o face la Ministerul Transporturilor și i-a spus că este convins că dacă termenele vor fi respectate lumea, lumea va identifica Autostrada A7 cu „Autostrada Grindeanu”.

„E ambițios domnul ministru și spune că vrea în doi ani autostrada Moldovei. O spun fără reținere: dacă podul de la Brăila a rămas ca fiind <podul lui Tudose>, dacă tu, Sorin, reușești ca în doi ani să finalizăm Autostrada Moldovei o să-i rămână numele <Autostrada Grindeanu>, culmea, făcută de un bănățean”, a spus Marcel Ciolacu.

Autostrada Buzău Focșani costă un miliard de euro

Tronsonul 1, Buzău - Vadu Pașii, are o lungime de 4,6 km și o valoare de 689,28 milioane de lei, fără TVA. Pe acest tronson vor fi construite 4 poduri, pasaje și viaducte și un nod rutier.

Tronsonul 4 are o valoare de 763,72 milioane de lei, fără TVA, și o lungime de 10,94 de km.

Vor fi construite pe acest tronson 7 poduri, pasaje și viaducte dar și două noduri rutiere.

Tot marți, 6 septembrie, s-a semnat contractul pentru finanțarea prin  PNRR a construcției Autostrăzii Buzău-Focșani, care va avea o valoare totală de 4,9 miliarde de lei, fără TVA.

Autostrada Buzău - Focșani va traversa următoarele localități: municipiile Buzău și Rm. Sărat, comunele Vadu Pașii, Cochirleanca, Ziduri, Râmnicelu, Valea Râmnicului (din județul Buzău), municipiul Focșani, orașul Odobești, comunele Sihlea, Dumbrăveni, Gugești, Slobozia Ciorăști, Milcovul, Răstoaca, Vânători (din județul Vrancea).

În scurt timp, CNAIR va anunța câștigătorii celorlalte două loturi din autostrada Buzău - Focșani. Este posibil ca tot grupul de firme UMB să obțină și execuția acestora. Finanțarea autostrăzii se va face din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate