Ce erau starostiile. Muzica ascultată de români în urmă cu 200 de ani

Muzica lăutărească a trecut prin multiple schimbări, mai ales din prisma concepţiei şi a ariei de cuprindere. Şi instrumentele au evoluat în timp.

Încă din secolul XVII, există indicii că muzicanţii erau constituiţi  într-o breaslă a meşterilor scripcari sau lăutari. Această breaslă era condusă de un staroste, care era practic conducătorul breslei lăutarilor.

El era la curent cu tot ce ţinea de această activitate, iar cântăreţii clandestini erau excluşi de la evenimente  organizate pentru înveselirea  oamenilor,  cu prilejul diverselor sărbători. Unul dintre cei mai celebri lăutari a fost Barbu Lăutaru (n.1780, Iaşi - d.1860), urmaş al unei vechi familii de lăutari.

El a fost staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani şi a contribuit la formarea şi îmbogăţirea muzicii populare de tip lăutăresc.

Dintr-un document de la 1823, Focşaniul era la fel de bogat în starostii de lăutari ca şi Iaşi sau Bucureşti.  Lăutarii erau obligaţi a da starostiei 10% din câştigul lor. “Găsim acum şi lăutari jidovi, care cântau pe la nunţi şi alte veselii jidoveşti şi care de asemenea erau obligaţi să dea birul faţă de starostia de lăutari. Pe lângă petreceri ca nunţi, hore, scrânciove, lumea începe să se modernizeze cu alte petreceri, ca baluri şi baluri mascate”, notează localnicul I.M Dumitrescu în lucrarea "Însemnări cu privire la oraşul Focşani", scrisă la începutul secolului XX.

Mai târziu, lăutarii au fost influenţaţi în muzica lor de ritmurile orientale, din perioada domniilor fanariote, situaţie care însă a început să se schimbe după 1858, când ţara s-a deschis către occident.

„Lăutarii promovau muzica din marile oraşe orientale. Astfel, lăutarii români au început să preia ritmurile orientale, întorcând spatele influenţelor europene şi muzicii bisericeşti. Până aci arătarăm pe lăutari compunându-şi cântecele lor pe teme din muzica bisericească şi turcească, culese de pe la cântăreţii domnilor greci şi din escursiunile ce ei făceau neîncetat prin oraşele cele mari ale Orientelui; dară de la introducerea muzicei europene în armata noastră, şi mai cu seamă de la stabilirea teatrului de operă în Bucureşti, orizontele lor de imitaţiune se mări: compoziţiunile lăutăreşti începură a lua un caracter european, amestecat cu cel turcesc; prima şi secunda parte a horelor începură a se compune din imitaţiunea unui vals sau mazurcă, iar finalele era luat din muzica orientală. Acest gust de compoziţiune amfibie începu la anul 1830 şi dură până la 1858, iar de aci înainte începu a se auzi din timp în timp hore şi cântece de petrecere a căror esenţă muzicală este cu totul europeană”, scria Nicolae Filimon, scriitor şi critic de muzică din acele vremuri.

După 1858, urmează o revoluţie muzicală şi în ţara naostră, cu  misiunea de a educa publicul spre muzica de bună calitate . În casele familiilor bogate erau organizate mici concerte. Din lucrarea aceluiaşi I. M. Dumitrescu aflăm că la 1880 se organizează primul concert de cvartet de coarde, cu violină primă, violoncel, violină secundă şi violă. Curând, la cvartet se adaugă un flaut, contrabas şi pian.

Aproape de anul 1900, la Focşani erau ţinute audiţii muzicale şi nu lipseau din repertoriu lucrări alese din compozitori ca Beethoven, Mozart, Haydn, Handel, Verdi.

Au început apoi să ia fiinţă societăţi filarmonice, cu orchestre, artiştii fiind extrem de solicitaţi la diferite spectacole în judeţele apropiate.