Vor să fie profesori chiar dacă se aleg cu „praful de pe tobă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe dintre cadrele didactice din Dolj care au susţinut examenul de titularizare spun că nu s-au temut de camerele de supraveghere. Chiar dacă, spun candidaţii, e foarte greu să fii profesor, unii se află şi pentru a zecea oară într-un asemenea concurs.

Candidaţii la Titularizare pentru un post de educator, ieşiţi din sală după cele 60 de minute minime regulamentare, s-au plâns că subiectele au fost extraordinar de grele şi că au stat degeaba în bănci. „Au fost foarte grele. Am aşteptat o oră şi am ieşit, pentru că ştiam că n-o să fac nimic. Nu m-au deranjat camerele sau supraveghetorii, dar s-a dat foarte foarte greu“, a spus resemnat unul dintre candidaţi. De acelaşi lucru s-au plâns şi cei care şi-au încercat cunoştinţele la Fizică, majoritatea mărturisind că problemele i-au pus în încurcătură, dar şi că inexistenţa unei catedre întregi nu e ceva care îi poate mobiliza.


Nici candidaţii care au concurat pentru locurile de la Religie, din care niciunul nu este titularizabil, nu au o părere mai bună. „Este al doilea an când susţin examenul, însă acum mi s-a părut mai dificil, mai ales subiectul de metodică“, a spus Maria Răducan.
De aceeaşi părere este şi Claudia Bojan, care face naveta de zece ani încoace, ultima şcoală în care a predat fiind Terpeziţa: „Cred că au fost cele mai grele subiecte care s-au dat la religie din 2001 încoace. Am scris 21 de pagini“.

Sorina Turtică                                          Maria Răducan

„Cheltuie elevii mai mult decât câştigăm noi“


Mai norocoşi s-au simţit cei care au intrat în concurs pentru locurile de la arte vizuale. „Eu zic că au fost accesibile subiectele. Problema e că nu sunt locuri titularizabile şi când mai trebuie să faci şi navetă, care nu mai e decontată, nu te mai alegi cu nimic din salriu. După şapte ani am 800 de lei pe lună. Cheltuie elevii mai mult decât câştigăm noi“, a precizat Sorina Turtică, profesoară la Calafat.

Relaxaţi au ieşit de la concurs profesorii obişnuiţi cu examenul de titularizare. Tot cadru didactic de Arte Vizuale, Remus Tufiş a intrat în sala de concurs pentru a zece oară. „Subiectele au fost abordabile, nu mi s-a părut nimic dificil. Oricum, profesoratul e pomana lui Dumnezeu. Îmi termin orele şi mai pot face şi altceva, pentru că nu mă pot descurca cu banii rămaşi din salariu după ce plătesc transportul. Îţi rămâne praful de pe tobă“, a explicat Remus Tufiş.


Suplinitori de meserie

Nici pentru fratele său geamăn, Romulus, subiectele nu au prezentat dificultăţi, cum la fel de bine, zice el, s-a descurcat şi Cătălin Ostroveanu. „Nu a fost greu, mai ales că sunt lucruri pe care le-am făcut la şcoală cu elevii. Sunt de zece ani în învăţământ. Noi, cei de la arte vizuale, am ajuns suplinitori de meserie pentru că nu e nicio şcoală în oraş sau în judeţ care să aibă catedră întreagă pe disciplina noastră“, a povestit tânărul.

Pentru Beti Mălăescu a fost prima încercare la examenul de Titularizare. „Eu am ieşit dintr-un examen important, licenţa, şi am intrat în altul, Titularizarea. Ştiu că sunt oameni mai bine pregătiţi decât mine, dar am încercat“, admite tânăra. Nu crede că va sta mult în învăţământ dacă va reuşi să obţină un post, plus că, spune ea, profesorii nu sunt motivaţi cu nimic. „Dacă iei catedră în cinci locuri diferite din judeţ, numai abonamentul de transport e mai mult de jumătate din salariu. Şi atunci de ce să rămâi într-un sistem în care nu ţi se oferă niciun fel de motivaţie?“, se întreabă Beti Mălăescu. Examenul a fost corect, „a existat supraveghere video şi audio, iar supraveghetorii chiar erau vigilenţi. Dar pentru unul din subiecte trebuia să scrii ceva ce nu făcuserăm în facultate“, încheie tânăra.

Cătălin Ostroveanu                                       Beti Mălăescu

Cea mai mare căutare au avut-o posturile de educatoare, unde s-au înscris 131 de candidaţi pentru doar şase locuri titularizabile. 99 dintre aceştia s-au prezentat la examen şi 27s-au retras din concurs.


Pentru Religie adventistă, Trasporturi rutiere şi Educaţie muzicală – Artă vocală, chiar dacă existau profesori înscrişi la concurs, nu s-au prezentat.
Din cei 1.407 candidaţi, 298 au absentat, 163 s-au retras şi un cadru didactic a fost eliminat din concurs.

Citeşte şi Profesor de Cultură Civică, eliminat de la Titularizare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €