Noul bac a făcut victime şi printre olimpici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii absolvenţi ai Colegiului Tehnic Ion Mincu din Craiova, premiaţi la concursuri de profil, au fost învinşi de examenul maturităţii.

Aproximativ 140 de absolvenţi ai Colegiului Tehnic Ion Mincu din Craiova au dat bacalaureatul anul acesta şi mai puţin de 10 la sută au reuşit să promoveze. Dezamăgit, dar nu suprins de rezultate, directorul adjunct al şcolii, Aurel Băbălean, susţine că s-a ajuns în această situaţie pentru că „nu se pleacă de la premise corecte atunci când se face evaluarea“. Colegiul a avut în 2009 o promovabilitate a examenului maturităţii de 80%, dar în acest an matematica şi fizica au fost disciplinele care i-au pus în dificultate pe candidaţi. „Cam toţi sunt pe medii de şase în şcoală, iar acum ei au trebuit să resolve subiecte cu acelaşi grad de dificultate ca şi cei care studiază intensiv matematică şi fizică. Practic ei nu au mai avut o disciplină de profil care să-i ajute“, a precizat Băbălean.

Trei dintre candidaţi, premiaţi la competiţii naţionale

Bacalaureatul le-a dat bătai de cap şi celor obişnuiţi cu stresul competiţiilor. „Avem două menţiuni şi un premiu trei la olimpiadele naţionale pe meserii, premii luate de Ady Romaniuc, Eduard Ghiţă şi Nicolae Marian“, precizează Băbălean. Potrivit acestuia cei mai mulţi dintre tinerii care învaţă la Mincu se numără printre cei care dimineaţa au mers la muncă, iar după-amiaza au venit la şcoală, pe care până anul trecut îi mai ajutau să promoveze bacalaureatul probele sportive sau cele la discipline tehnice. După soluţionarea contestaţiilor, Doljul a înregistrat o promovabilitate de 67,16%. A doua sesiune a bacalaureatului va începe pe 23 august cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare