Video Licean urmărit de Poliție, răsturnat cu mașina bunicii. Băiatul de 18 ani se ducea la școală VIDEO

0
Publicat:

Liceanul de la volan fusese somat să oprească. Pentru că a refuzat, polițiștii au început să-l urmărească. Elevul a circulat mai bine de 10 kilometri cu mașina poliției pe urmele sale. Când a ieșit pe drumul național, a pierdut controlul volanului.

CAPTURA VIDEO

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 21 septembrie 2023, în jurul orei 09.15. Pe strada Gării, polițiștii din Filiași au efectuat un semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul auto, un licean de 18 ani, în loc să tragă pe dreapta, a accelerat.

A început o urmărire ca-n filme. Conducătorul auto a refuzat să oprească, deși polițiștii care au plecat pe urmele lui i-au cerut să tragă pe dreapta, în repetate rânduri. 

A fost urmărit pe mai multe străzi din localitate, iar ulterior pe D.N. 6, până în localitatea Tatomirești, unde, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi s-a răsturnat pe carosabil", se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Polițiștii au văzut cum mașina s-a răsturnat în fața lor și s-a rotit pe loc de mai multe ori. Imediat au sunat la 112 și au chemat la fața locului o ambulanță.

Polițiștii au intervenit imediat și l-au scos pe conducătorul auto din autoturism, fără ca acesta să fi suferit vătămări", se arată în același comunicat.

Când a fost scos din mașina răsturnată, șoferul a spus că este elev în clasa a XII-a la Liceul din Filiași. 

În urma legitimării s-a stabilit că este un tânăr de 18 ani, din orașul Filiaşi, care nu deţine permis de conducere. Totodată, s-a procedat la testarea cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative", au mai transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Elevul a recunoscut că a luat mașina bunicii sale pentru a merge la școală. Mai multe surse au confirmat că băiatul fusese văzut în repetate rânduri venind la liceu la volanul aceleiași mașini.  

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort