Foaie matricolă şcolară din anii '40. „Incredibil cum, într-un sat, un elev era evaluat ca un întreg“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foaia matricolă a fost publicată de Linda Saskia Menczel, artist plastic

Foaia matricolă aparţine unei eleve de clasa a 7-a din anul şcolar 1939-1940 . În document sunt trecute nu doar notele obţinute la fiecare materie, ci şi multe alte aspecte importante pentru a înţelege stadiul şi pentru a urmări dezvoltarea unui copil.

Documentul a fost făcut public de Linda Saskia Menczel, un cunoscut sculptor din Timişoara.

"Am gasit un document colosal într-un ziar al satului Şona (satul pictat de maestrul Câlţia). Este o foaie matricolă a unei eleve de clasa a 7-a în anul şcolar 1939-1940", a scris Linda Saskia Menczel pe pagina sa de Facebook.

Conform documentului, elevul era evaluat de mai mulţi specialişti şi fiecare dintre aceştia trecea concluziile în foaia matricolă şcolară.

În prima rubrică sunt trecute "Indicaţiuni asupra mediului social şi stării fizice". Aici este evaluată starea socială şi materială a părinţilor. Se menţionează daca i-a murit vreun frate, cu câte persoane doarme elevul în cameră sau în pat, cât de liniştit îi este somnul sau dacă alimentaţia primită acasă este potrivită. Foaia matricolă conţine şi două rubrici cu "examenul antropometric" şi "examenul medical" unde se menţionează care este "aspectul general al dezvoltării fizice" şi rezultatele analizelor medicale.

În document sunt trecute şi ce "talente deosebite are elevul", "ce profesiune" îşi doreşte copilul, dar şi care este dorinţa părinţilor.

Profilul psihologic al elvului este trecut lângă situaţia şcolară unde sunt toate mediile obţinute.

În rubrica „profil psihologic“ sunt trecute concluziile referitoare la "intelectul" elevului ( inteligenţa, atenţia, memoria, imaginaţia), apoi temperamentul (viteza de reacţie, sensibilitatea, puterea de munca, sârguinţa, voioşia), apoi: personalitatea şi caracterul copilului (neinfluenţabilitatea, sociabilitatea, camaraderia, onestitatea, bunătatea, simţul dreptatii, spiritul de conducător, starea sufletească),

Situaţia şcolară conţine următoarele categorii: educaţia sănătăţii - cu două materii, educaţia minţii care conţine opt materii printre care lucrul manual şi practica agricolă, apoi educaţia artistică unde elevii sunt evaluaţi la "recitări", muzică, desen, dar şi la caligrafie. 

"Este incredibil cum în acest SAT, în 1940, în România, se evalua un elev cu atâta complexitate şi atenţie la el ca întreg", şi-a încheiat Linda Saskia Menczel postarea.

Sursa Facebook Linda Saskia Menczel 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Cum ratează profesorii vaccinarea în prima fază

 

Şofer achitat, deşi a condus băut şi a omorât un pieton. Explicaţia instanţei 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie