Cum a ajuns un condamnat penal să conducă cel mai mare spital din Oltenia.  „Fosta soţie m-a reclamat, acum sunt fără pată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Ivanovici, noul manager al Spitalului de Urgenţă din Craiova

La Spitalul de Urgenţă din Craiova s-a schimbat conducerea peste noapte. Fostul şi actualul manager au mers împreună la Ministerul Sănătăţii şi au solicitat schimbarea de posturi. Primul a spus că vrea să devină şef de clinică, iar al doilea că îşi doreşte să conducă spitalul.

Teodor Sas a preluat funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova la sfârşitul lunii februarie şi a prins în fruntea celui mai mare spital din Oltenia toată perioada de stare de urgenţă. Din motive personale (apropiaţii spun că ar fi fost copleşit de situaţie), Sas a hotărât să renunţe la funcţie. Cel care şi-a manifestat imediat dorinţa de a conduce spitalul a fost consilierul judeţean Laurenţiu Ivanovici, şeş Serviciu Managementul Calităţii Serviciilor Medicale, în cadrul unităţii sanitare. Cei doi au mers la Bucureşti, au povestit ce planuri au şi au primit pe loc aprobarea.

Astfel, începând de miercuri, 27 mai, liberalul Laurenţiu Ivanovici este noul manager al SCJU Craiova.

Nu este pentru prima dată când Ivanovici ocupă o funcţie publică. De-a lungul timpului, acesta a fost director al Camerei de Comerţ Oltenia şi chiar vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Ivanovici a recunoscut că la început de fiecare mandat, a fost nevoit să explice ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, când a fost condamnat la două luni de închisoare cu executare pentru fals şi uz de fals.

În 2003, actualul manager al Spitalului de Urgenţă din Craiova a fost acuzat de racolarea unor persoane care voiau să treacă frontiera ilegal în ţări din spaţiul Schengen, iar pentru fiecare tranzacţie încasa între 1.000 şi 2.000 de mărci germane.

 "Este o poveste de acum vreo 20 de ani şi de fiecare dată când preiau o funcţie de conducere, mi se aminteşte acea perioadă grea din viaţa mea, deşi vreau s-o uit. Da, am greşit, fosta soţie m-a reclamat, dar acum sunt fără pată. Am demonstrat că a fost o greşeală, că a fost un episod urât din viaţa mea, pe care-l regret. Aşa era în acea vreme. Am vrut să ajut nişte prieteni şi fosta soţie m-a reclamat", a declarat Laurenţiu Ivanovici.

Noul manager spune că are de gând să depună toate eforturile pentru a rezolva probleme spitalului din Craiova.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare