Coincidenţă / Florin Costea a revenit în Liga I chiar de ziua Adei Nechita!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Costea a revenit în Liga I după 8 luni şi a contribuit la golul de 2-2 marcat cu Dinamo

Punctul obţinut de Universitatea Craiova în Ştefan cel Mare, 2-2, a fost considerat unul important de olteni, însă revenirea golgheterului Florin Costea este şi mai importantă, în opinia oficialilor echipei din Bănie.

Atacantul oltean a jucat cu Dinamo în ultimele 20 de minute și nu a făcut-o rău, forța Științei crescând, Costea contribuind la golul de 2-2, după ce a a fost un pericol permanent pentru apărarea bucureșteană.  

S-a văzut cum s-a schimbat faţa echipei după intrarea lui Florin Costea. Adversarii noştri de abia acum au de ce să se teamă, potenţialul nostru creşte cu cel puţin 30 la sută atunci când îl avem pe Costea în teren“, a spus patronul Adrian Mititelu.

Finalul partidei l-a găsit pe Florin Costea cu lacrimi în ochi, după primele minute jucate în Liga I, după accidentarea gravă de la genunchi suferită la 21 martie 2010.

Speram că vom egala, dacă eram mai atenţi puteam pleca cu toate punctele. Din păcate am ratat calificarea în cupă, dar până la urmă este bine. Sunt fericit că am revenit după o lungă perioadă pe gazon“, a spus Florin Costea.

Florin e pe un drum bun, sperăm să nu mai aibă parte de niciun accident. A avut multe momente grele, dar e un luptător şi cred că adevăratul Costea va apărea în retur“, a spus şi antrenorul Eugen Neagoe.

Revenirea lui Florin Costea a fost urmărită cu emoție de familia sa, în special de mamă. „Eu nu am avut emoții, că doar nu e un începător în fotbal. A mai revenit el după accidentări. E rezistent, pentru că e un luptător. Maică-sa a fost mai emotivă, l-a urmărit atent și i-a ținut pumnii. Așa sunt mamele. Au trecut pe aici ambii copii, apoi au plecat la Craiova, pentru că au avut antrenament“, a spus Florin Costea senior, tatăl lui Florin și Mihai Costea, atacanții Craiovei.

Ca o coincidență, revenirea lui Florin Costea în Liga I s-a produs în aceeași zi în care prietena sa, Ada Nechita (foto jos), a împlinit 27 de ani.

Extrema Oltchimului și-a aniversat ziua de naștere pe teren, marcând două goluri în victoria handbalistelor vâlcene, 28-22 cu Randers, rezultat care le-a adus „galacticelor“ calificarea în grupele principale al Ligii Campionilor.

Nechita a primit multe buchete de flori, din partea suporterilor și a conducerii clubului, iar galeria Oltchimului a afișat un banner cu „La mulți ani, Ada!“.

A primit multe cadouri, dar nu vă pot spune ce. Și din partea colegelor și a familiei“, a dezvăluit sora handbalistei, care a urmărit meciul alături de tatăl lor, Stelian Nechita. 

Cifre

238 de zile au trecut de când Florin Costea s-a accidentat şi până a jucat din nou în Liga I.

50 de goluri. De la debutul la Craiova, în septembrie 2006, Florin Costea a evoluat în 111 meciuri pentru gruparea din Bănie, marcând 50 de goluri.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa