Turiştii sunt invitaţi la bordul navelor militare. Vor putea fi vizitate şi bricul Mircea şi goeleta Adornate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Constanţa, încep serbările pentru Ziua Marinei. În acest an, evenimentele vor dura o săptămână, culminând cu ziua de 15 august.

Sâmbătă, 9 august, va fi organizată Ziua Porţilor Deschise. Portul Militar din Constanţa este deschis publicului larg între orele 09.00 - 17.00.

Se vor putea vizita navele militare maritime, fluviale, nava-şcoală Mircea (care se va afla la Terminalul Pasageri alături de velierul Adornate), submarinul Delfinul. Publicul va putea să admire echipamente militare, tehnică şi armament. Fanfara Forţelor Navale şi ansamblurile artistice vor susţine un spectacol pentru vizitatori.

Intrare liberă la muzeu

La Muzeul Marinei Române intrarea va fi liberă sâmbătă, 9 august şi vineri, 15 august, între orele 09.00-17.00.
La Mangalia, între orele 9.00-14.00, în Portul Militar puteţi admira o expoziţie de nave, tehnică, armament şi echipamente militare. Totodată, vor fi deschise ateliere interactive de confecţionat noduri marinăreşti şi lucrări de matelotaj.
Şi la Tulcea, în Portul Militar, orele 09.00-15.00 va fi organizată o expoziţie de nave, tehnică, armament şi echipamente militare.


 

Vă mai recomandăm:

O vară plină de evenimente pe litoral. Serbările prilejuite de Ziua Marinei vor ţine o săptămână

FOTO Mazăre, deghizat în marinar la festivităţile de la Constanţa. Şapca, dăruită de Cătălin Botezatu

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €