Trei containere cu 77 de tone de deşeuri din haine second-hand, descoperite în Portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Garda de Coastă

Trei containere cu 77 de tone de deşeuri din haine second-hand au fost descoperite în Portul Constanţa, acestea sosind din Canada şi erau destinate unei firme din Mureş. Mărfurile au fost considerate deşeuri inutilizabile şi vor fi returnate la societatea exportatoare.

Garda de Coastă a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii de frontieră, în cooperare cu inspectori vamali, comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi comisari din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului - Comisariatul Judeţean Constanţa au făcut controlul asupra a trei containere, încărcat conform documentelor de însoţire cu haine second-hand. Acestea urmau să fie importate din Canada de către o societate comercială de pe raza judeţului Mureş.

„În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în containere se aflau încărcate 76.789 de kilograme îmbrăcăminte cu un grad avansat de uzură, nefiind supusă procesului de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie. Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au stabilit că acestea sunt, în fapt, deşeuri inutilizabile şi nu pot fi puse în vânzare în România, iar întreaga cantitate urmează a fi returnată către expeditor. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Agenţiei Europene FRONTEX”, a transmis Garda de Coastă. 

În cauză, sunt făcute cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de importul de deşeuri cu încălcarea prevederilor legale şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării acestora.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică