Imagini de coșmar la Agigea. O femeie și-a ucis concubinul pe marginea șoselei către sudul litoralului

0
0
Publicat:

O femeie şi-a omorât concubinul, într-un conflict spontan, în timp ce se aflau pe marginea drumului naţional DN 39. Polițiștii au reținut-o, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul a fost ucis în zona lizierei de pe DN 39. FOTO Poliția Română

 Incidentul încheiat cu uciderea bărbatului a avut loc miercuri, potrivit Agerpres. 

„Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în dimineaţa zilei de 24 iulie, în zona lizierei de pe marginea drumului naţional DN 39, vizavi de sediul RAJA din comună Agigea, judeţul Constanţa, în cursul unui conflict spontan, inculpata a exercitat violenţe asupra victimei Halit Mustafa, concubinul său, constând în lovirea acestuia în regiunea toracică cu un corp tăietor-înţepător şi i-a provocat leziuni incompatibile cu viaţa", precizează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, potrivit sursei citate. 

Propunere de arestare pentru femeia care și-a ucis concubinul 

Polițiștii au reţinut-o pe femeie în ziua comiterii faptei.

Procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatei A.V. propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Amintim că, în urmă cu doi ani, o femeie din Blaj a fost condamnată la patru ani și șase luni de închisoare după ce și-a ucis concubinul violent. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!