Drama vieţii lui Emil Căpraru, autorul cărţii „Mama şi copilul“. „Măi, Emile, tu o să mori adolescent!“
0Implicat în revoltele studenţeşti din anii 1950 care au avut loc şi în România, medicul a fost arestat, condamnat şi şi-a ispăşit pedeapsa în mai multe locuri de detenţie.
Emil Căpraru s-a născut pe 27 septembrie 1923 în comuna Mihăiţa, judeţul Dolj, în familia unui ţăran înstărit. A urmat Colegiul Naţional Carol I din Craiova şi apoi cursurile Facultăţii de Medicină Umană din Bucureşti în 1949.
„Măi, Emile, tu o să mori adolescent!“
În timpul mişcărilor studenţeşti anticomuniste de la Budapesta din 1956, deşi nu mai era student, medicul a intrat în legătură cu tinerii care începuseră să se organizeze la Bucureşti împotriva regimului comunist. Conform platformei „Dosare secrete“, Emil Căpraru s-a dus la trei dintre profesorii lui. Pe Alfred Rusescu l-a întrebat: “Dacă sunt mişcări de protest şi trebuie să vorbiţi în amfiteatru, o veţi face?” Marele pediatru i-a răspuns: “Dragă, categoric! Şi dacă mă împuşcă, eu vorbesc!” Acelaşi răspuns l-a primit şi de la profesorul Lupu, care i-a spus: “Vorbesc, fătul meu, vorbesc”. Profesorul Theodor Burghele i-a răspuns tânărului medic: “Măi, Emile, tu o să mori adolescent”, sfătuindu-l însă să fie prudent. Dar Emil Căpraru a continuat să vorbească cu colegi, studenţi şi profesori şi, nu după mult timp, activitatea sa a ajuns la urechile Securităţii. Dat afară din învăţământ şi numit medic pediatru la Spitalul de Copii 23 August, tânărul a primit avertismentul marelui profesor Burghele care l-a convocat într-o dimineaţă la ora 6, la o întâlnire secretă în Grădina Icoanei, pentru a-l atenţiona că e filat. Doctorul Căpraru a fost arestat pe 13 decembrie 1958. În acel moment era căsătorit cu Herta, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină, şi aveau un copil de un an.
Prin mai multe temniţe comuniste
Despre perioada grea a detenţiei a scris autorul Flori Bălănescu în revista „Cultura“. Primele 48 de ore de după „reţinerea secretă“ din 13 decembrie 1958 au fost petrecute într-un loc conspirativ al Securităţii, după care a fost dus la Uranus, unde a stat luni de zile, în anchete grele: a fost înjurat, umilit, ţinut ore în şir în picioare sau în genunchi, bătut cu pumnii, cu rigla la palmă, a fost torturat psihic prin intermediul unor înregistrări ce păreau atât de reale în acel mediu ostil şi violent, înregistrări din care se auzea o voce traumatizată, ce părea să fie a soţiei.
După finalizarea anchetei, a fost dus la Jilava, unde ar fi trebuit să rămână până la judecarea procesului. Nu se ştie de ce, a fost nevoie de un ocol de două zile prin Aiud ca să ajungă iarăşi la Bucureşti, de data aceasta la Malmaison, pentru un „supliment de anchetă”, un alt sejur de două săptămâni la Uranus, o jumătate de zi la Văcăreşti, pentru investigaţii medicale, apoi din nou la Jilava. Emil Căpraru a rămas în închisoarea de triaj Jilava până în aprilie 1963, deşi, în mod curent, după comunicarea sentinţei, deţinuţii erau distribuiţi în penitenciare de executare a pedepsei.
Coleg de celulă cu Noica
Într-un final, tânărul medic a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 20 de ani de muncă silnică, 8 ani degradare civică, confiscarea totală a averii personale, 500 de lei cheltuieli de judecată.
Anii de detenţie au fost nu doar o grea încercare pentru tânărul medic ce se simţea vinovat că a lăsat singură şi fără ajutor o soţie tânără (care avea să fie exmatriculată în anul VI de la Medicină), cu un copil de un an, ci şi o şansă neaşteptată de a întâlni oameni deosebiţi: grl. Dumitru Petrovanu, Constantin Noica, Petre Pandrea, prof. Tudor Popescu, prof. Alexandru Mironescu, pr. Benedict Ghiuş, pr. Sofian Boghiu, pr. Roman Braga, pr. Andrei Făgeţeanu şi alţii.
Emil Căpraru a fost unul dintre cei mai buni diagnosticieni din medicina pediatrică românească. La Salcia şi Grădina, în lagărul de muncă forţată, a asistat şi deţinuţi, dar şi personal administrativ, soţiile şi copiii gardienilor, care locuiau în apropierea incintei lagărelor.
Ajuns acasă, Emil Căpraru şi-a cunoscut fiul care avea şapte ani şi a început să se readapteze la viaţa de după gratii. Datorită faptului că decretul prevedea şi o componentă de reabilitatre a foştilor deţinuţi politici, medicul a putut să fie reangajat la Spitalul de Copii 23 August unde a lucrat timp de 22 de ani, până la pensionare, dar a rămas în permanenţă în atenţia Securităţii în anii ce vor urma.
În 1974, soţii Herta şi Emil Căpraru au dus la tipar, la Editura Medicală, volumul „Mama şi copilul“ şi, în ciuda dosarului prost al autorilor, redactorul-şef al editurii a reuşit să primească aprobarea organelor de securitate şi să publice volumul de puericultură. Cartea a avut un succes formidabil încă de la prima ediţie, mai ales datorită faptului că era scrisă de doi practicieni în pediatrie. Volumul a fost tipărit în şase ediţii şi sute de mii de exemplare şi a fost tradus în limba rusă, având mai multe ediţii şi în Uniunea Sovietică înainte de 1989.
Marele pediatru Emil Căpraru are, în volumul său, o serie întreagă de învăţături pentru tinerele mame, la fel de valabile şi astăzi şi, poate, mai valoroase decât sfaturile de parenting din anii internetului, dar cel mai important crez al său a fost acela că laptele şi dragostea de mamă nu se înlocuiesc.
Medicul Emil Căpraru a murit la vârsta de 95 de ani, pe 17 ianuarie 2018, la Câmpina, şi este înmormântat alături de soţia sa, Herta, care a murit in 1991, în Cimitirul Evanghelic-Lutheran din Bucureşti.
Vă mai recomandăm:
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini