Cum se fereau constănţenii la sfârşitul Primului Război Mondial de tifosul exantematic, boala produsă de păduchi
0Constănţeni de vază sau nevoiaşi, cu toţii erau obligaţi la sfârşitul Primului Război Mondial să facă baie şi să se deparaziteze pentru a nu se îmbolnăvi de tifos exantematic.
Tifosul exantematic, boala care a făcut ravagii în România în Primul Război Mondial, a pus pe jar şi autorităţile constănţene, care au luat măsuri de siguranţă la acea vreme. Conform unui act eliberat în anul 1919 de primarul Constanţei, aflat la Arhivele din Constanţa, şi care a fost expus la Biblioteca Judeţeană I.N. Roman din localitate, localnicii trebuia să ia anumite măsuri.
„Noi, primarul comunei Constanţa, având în vedere că după cum rezultă din adresa nr. 1553/ 1919, a domnului medic primar al oraşului Constanţa, oraşul nostru este ameninţat de a fi bântuit de tiphusul exantimatic, pentru prevenirea unei asemenea eventuale epidemii, în virtutea dreptului ce ne acodă legea şi de acord cu opiniunea d-lui medic primar al oraşului şi cu decisiunea consiliului comunal, ordonăm.
Toată populaţiunea oraşului e obligată a face băi cât mai des la stabilimentul băilor moderne. Populaţiunea săracă este invitată a face de asemenea băi, hainele lor vor fi trecute prin stabilimentul de deparasitare, care funcţionează pe lângă aceleaşi băi, unde şi efectele corporale vor fi trecute prin etuvă. Populaţiunei sărace li se va servi băile şi deparasitarea gratuit, în acest scop vor obţine un bon de la Serviciul Sanitar al oraşului, pentru ca în baza acestui bon să poată face baia şi deparasitarea. Zilele de băi gratuite sunt fixate marţea şi miercurea în fiecare săptămână atât ziua cât şi noaptea. O bae de deparasitare costă 2 lei. Primar G.M. Grigoriu“.
Morţi pe front şi în spatele frontului
Tifosul a izbucnit în principal în zonele de conflict armat (a mai fost denumit şi „febra tranşeelor“), însă a afectat şi populaţia civilă. Potrivit lui Cantemir Anghelescu în „Tifusul exantematic în România“, boala este responsabilă de cea mai mare catastrofă epidemică din România. În Primul Război Mondial, la sfârşitul anului 1916, armata română este nevoită să se retragă în Moldova (cu 20.000 de răniţi şi bolnavi), fiind urmată de 1,5 milioane de refugiaţi. Lipsa locuinţelor, a hranei, a medicamentelor şi a apei potabile, favorizează declanşarea epidemiei de tifos şi a febrei recurente.
Mărturiile timpului vorbesc de 300.000 de morţi, dintre care 250 de medici şi 1.000 de sanitari (printre medicii căzuţi la datorie se numără şi Jean Clunet, venit în România în cadrul Misiunii Militare Franceze). Tifosul nu a fost eradicat imediat, fiind înregistrate câteva sute de decese anual până în 1938. Vârful va fi atins în 1936, când se îmbolnăvesc 7.000 de oameni şi mor 689, aşa cum notează Anghelescu.
Tifosul exantematic este o boală infecţioasă epidemică transmisă omului de către păduchi. Epidemiile apar în medii lipsite de condiţii de igienă, provocate adeseori de războaie sau cataclisme naturale.