A fost reţinut criminalul de la Corbu. Filmul ororilor: „Dacă ţipaţi, vă omor pe toţi“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul de la Corbu

Un tânăr de 29 de ani care a ucis un bărbat din Corbu şi i-a violat fiica a fost reţinut pentru 24 de ore, el recunoscând fapta şi a povestit anchetatorilor că a dorit iniţial să jefuiască familia respectivă, dar pentru că nu a găsit ce dorea a comis faptele respective.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, criminalul are 29 de ani şi este din localitatea Corbu, fiind vecin cu victimele sale. 

El a mers vineri dimineaţă la locuinţa acestora, a intrat peste familia respectivă, încercând să o jefuiască. Supărat că nu ar fi găsit ceea ce dorea, el s-a enervat şi a ucis un bărbat de 41 de ani, cu maceta pe care o avea asupra sa, iar pe una dintre fetele acestuia a violat-o, după care a fugit. 

Suspectul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor, iar în urma percheziţiei făcute la locuinţa bărbatului au fost găsite şi maceta, dar şi alte obiecte pe care le găsise în casa victimelor. 

VIDEO AICI

 Avea un cuţit din ăla de tăiat shaorma, din ăla mare, o sabie. M-a legat cu un cablu de mâini, pe canapea. Copiii mei erau drepţi, aşa, la uşă, şi a zis: "Dacă ţipaţi, vă omor pe toţi! Vreau să violez pe cineva! Eu n-am nimic cu voi, eu am cu el!", a povestit soţia victimei. 

Bărbatul de 29 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind dus în arestul IPJ Constanţa, iar sâmbătă va fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi:

Lucian Bode, despre crima de la Corbu: „Avem un cerc de suspecţi. Este vorba de ore până când va fi prins”

Crimă şi viol într-un sat din judeţul Constanţa. Tatăl omorât, iar fiica violată 

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG