Un polițist a fost bătut și înjurat de un bărbat. Incidentul a degenerat, fiind nevoie de forțe suplimentare

0
0
Publicat:

Un bărbat a fost reţinut, pentru 24 de ore, după ce a lovit un poliţist care intervenea pentru degajarea unui drum public blocat din comuna Luna, județul Cluj.

Incidentul a avut loc în stradă. FOTO arhivă Poliția Română

Incidentul a avut loc miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 19.30, potrivit Agerpres.

„Un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 4 Rurale Câmpia Turzii, aflat în serviciul de patrulare în comuna Luna, a intervenit pentru degajarea unui drum public blocat de niște paleţi cu material lemnos. În momentul în care polițiștii au coborât din autospecială, un bărbat de 41 de ani, din comuna Luna, ar fi devenit agresiv, adresând injurii şi lovindu-l pe unul dintre polițiști” a transmis IPJ Cluj.

În timpul încercării de imobilizare a individului, mai multe persoane au intervenit împotriva poliţiştilor, îngreunând intervenţia acestora, „motiv pentru care au fost mobilizate forţe suplimentare", a relatat Poliția.

Bărbatul în cauză a fost imobilizat în cele din urmă şi condus la sediul poliţiei pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii stări de fapt şi tragerea la răspundere a acestuia, a mai precizat IPJ Cluj.

Amintim că, la începutul acestei luni, un polițist a fost grav rănit în timpul unei intervenții la Babadag, Tulcea, după ce a fost lovit cu o bâtă de unul dintre scandalagii, fiind transportat de urgență la spital. Autorul a fost arestat preventiv.

La sfârșitul anului trecut, un polițist local din Brăila a fost bătut cu bestialitate de mai mulți indivizi.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort