Tânărul clujean acuzat că a spart serverele NASA a fost pus sub acuzare în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Butyka

Robert Butyka, acuzat că a spart serverele NASA sub numele de cod Iceman, a fost pus sub acuzare în Statele Unite, au anunţat miercuri procurorii americani.

Robert Butyka este acuzat pentru că a spart 25 de computere la Jet Propulsion Laboratory (JPL) în decembrie 2010, cauzând un prejudiciu de 500.000 de dolari şi făcându-le inutilizabile timp de mai multe luni, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii din Los Angeles, Thom Mrozek, informează Reuters, citat de Mediafax.

EXCLUSIV Hackerul care a spart serverele NASA: „Am nouă clase. Tot ce ştiu am învăţat singur"

Butyka a fost condamnat la trei ani de închisoare în România în ianuarie, a precizat Mrozek. Statele Unite vor cere însă aducerea lui pe teritoriul american pentru a fi judecat, a adăugat purtătorul de cuvânt. În cazul în care va fi condamnat, el riscă până la zece ani de închisoare.

3 ani cu suspendare pentru hackerul care a spart serverele NASA

Tânărul s-a arătat surprins de veste. „Acum am aflat. Nu ştiu ce voi face în continuare, trebuie să mă consult cu avocatul meu“, a declarat Robert Butyka.

Hackerul care a spart serverele NASA şi-a recunoscut faptele, dar a contestat valoarea daunelor

Află mai multe despre hackerul clujean care a spart serverele NASA

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei