Surse: Yannina Oltean ar fi consumat cannabis în seara în care a provocat accidentul din centrul Clujului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Yannina Oltean, şoferiţa cu BMW care a provocat un accident miercuri noaptea pe strada Moţilor din Cluj, în timp ce era urmărită de Poliţie, s-ar fi urcat la volan beată, dar şi sub influenţa drogurilor, conform unor surse. Poliţia Cluj şi avocatul tinerei refuză să comenteze informaţia.

Tânăra de 29 de ani care a cauzat accidentul de pe strada Moţilor, de miercuri noaptea, în urma căruia mai multe persoane au fost rănite, a fost depistată pozitiv şi pentru consum de cannabis, relatează stiridecluj.ro.  "S-a folosit un kit cu reacţie rapidă pentru determinarea prezenţei drogurilor în sânge sau urină. În cazul de faţă, analiza probei de urină a indicat faptul că domnişoara a consumat cannabis", ar fi susţine un anchetator pentru stiridecluj.ro. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Simona Emilia Virci, a susţinut pentru Adevărul: “nu putem da informaţii suplimentare”. Ea a refuzat să dea informaţii şi despre concetraţia de alcool din sângele tinerei. Avocatul Yanninei , Peter Eckstein Kovacs, a refuzat şi el să comenteze informaţia.  


Ce s-a întâmplat 

Yannina Oltean (29 de ani) s-a urcat, miercuri, aproape de miezul nopţii, la volanul masinii ei, un BMW Z 4, cu numere de Hunedoara. Tânara a pornit din zona clubului Diesel, unde a acroşat o maşina parcată, dar nu a oprit în ciuda faptului că poliţiştii i-au cerut asta. În timp ce politistii o urmareau, şoferiţa teribilista a intrat, pe Calea Moţilor, într-un taxi, cu patru pasageri, care au ajuns in spital. În urma impactului, o persoană din maşina acroşată a fost rănită grav şi trei rănite uşor. Soferita abia se tinea pe picioare cand a fost incatusata. În urma analizelor a rezultat că ea Yannina consumase alcool, având o concetraţie de 1,02 miligrame de alcool în aerul expirat. Yannina Oltean a fost dusă la audieri, joi după-amiază, iar după 5 ore, procurorii au hotărât ca şoferiţa să nu fie adusă în faţa unui judecător cu propunere pentru arestare preventivă. La audieri, tânăra de 29 de ani a fost însoţită de avocatul Peter Eckstein Kovacs.

Cercetată sub control judiciar

„Conducătoarea auto va fi cercetată în libertate sub control judiciar“, spune purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene. Simona Emilia Virci.

În perioada în care se va afla sub control judiciar, tânăra de 29 de ani din judeţul Hunedoara, Yannina Oltean, trebuie să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, ori de câte ori este chemată, să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa, să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea conform programului întocmit de poliţie şi, să nu părăsească România fără încuviinţarea prealabilă a procurorului. În plus, cercetarea sub control judiciar înseamnă şi interdicţia de a deţine sau folosi arme.

A încercat să-i “mituiască” pe poliţişti cu un sex oral 

Tânăra l-ar fi momit pe poliţistul care i-a pus cătuşe că îi va face sex oral dacă o va lăsa să plece, potrivit citynews.ro.  Aflată în maşina poliţiei, după ce fusese oprită din cursa "nebună" pe care o iniţiase prin centrul municipiului, blonda a încercat să convingă un poliţist să îi dea drumul. "Ţi-o s*g dacă mă laşi să plec", i-a spus aceasta agentului aflat lângă ea, dar care a rămas impasibil la "ofertă". Văzând că nu are succes, tânăra a încercat  altfel: "Îţi promit că în viaţa mea nu voi conduce, te rog frumos, uită-te la mine. Dă un leu pe mine, te rog frumos, în lumea asta. Îţi promit că nu te voi dezamăgi", şi-a continuat "tirada" de sentimentalisme petrecăreaţa. Mai mult, în momentul în care un paramedic SMURD a întrebat-o dacă o doare ceva, aceasta a dat un răspuns dezarmant: "Mă doare indiferenţa oamenilor".

Gimnastă şi fotomodel

Potrivit Cancan.ro, Yannina Oltean, originară din Deva, a început sa facă gimnastica, iar după ce s-a lăsat, a trecut la fitness unde a reuşit să facă performanţă sub îndrumarea antrenorului Liviu Miron. a fost una dintre marile speranţe ale ţării noastre la fitness. Campioană mondială în 2000, atunci când ţara noastră a organizat Campionatul Mondial de Fitness, Yannina a renunţat la scurt timp la cariera de sportivă şi a optat pentru cea de model. În perioada ei de glorie, Yannina a urcat pe scenă alături de vedete precum Enrique Iglesias, Jennifer Lopez sau Backstreet Boys, pentru care a dansat în India. Potrivit unor surse, familia tinerei are o situatie materiala foarte buna si mai multe afaceri, iar acesta ar fi fost motivul posibil pentru care blonda a abandonat sportul. 

Citeşte şi 

VIDEO Urmărire ca-n filme în Cluj. O şoferiţă cu BMW conducea cu viteză, beată, şi cu poliţia pe urme. A lovit o altă maşină şi a rănit patru oameni

FOTO Blonda care a condus beată şi cu poliţia pe urmele ei prin centrul Clujului va fi adusă în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă

Şoferiţa cu BMW care a condus beată în centrul Clujului va fi cercetată în libertate

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere